Microsoft va renunta la serviciul de mesagerie instant Windows Live Messenger pe 15 martie, facand tranzitia la cei peste 100 de milioane de utilizatori Skype, scrie CNN.com.

Compania a anuntat planurile de a renunta la Messenger din noiembrie, insa a anuntat o data ferma saptamana aceasta. Microsoft indeamna utilizatorii sa se mute pe Skype folosindu-se de ID-urile lor de Windows Live, subliniind faptul ca intreaga lista de contacte va fi automat copiata pe Skype.

Microsoft a cumparat Skype in 2011 pentru suma de 8,5 miliarde de dolari, insa integrarea serviciului cu sistemul de comunicatii online propriu nu a fost eficienta pana in prezent. Skype are o aplicatie Windows dar, in mod curios, nu are o aplicatie Windows Phone 8 – desi ofera pentru iPhone si Android.

Microsoft nu a realizat si o aplicatie Skype pentru Xbox, desi zvonurile indica faptul ca o varianta va fi lansata anul acesta.

Windows Live Messenger a scazut constant in popularitate, pe masura ce Skype, retelele sociale si serviciul chat al Google au devenit modalitati din ce in ce mai comune de a comunica online. In urma cu trei ani, Microsoft anunta ca serviciul Windows Live Messenger avea mai mult de 300 de milioane de utilizatori. In prezent, are doar circa 100 de milioane.

Serviciul a debutat in 1998 sub numele de MSN Messenger.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea New Media »



Citeste si
MILIARDARII care au renuntat la scoala inainte sa faca averi