Smart Bill este unul dintre cele mai cunoscute programe de facturare din Romania, lansat in 2007 de trei sibieni - Ioana Hasan, Radu Hasan si Mircea Capatina. Dupa mai multi ani si venituri de 400.000 de euro, cei trei sunt dispusi sa cedeze 25% din firma.
Cei trei au ales inca din perioada liceului calea antreprenoriala, facand primii pasi in demararea propriei afaceri inainte de terminarea facultatii.

Radu Hasan si Ioana Hasan au fost cei doi programatori care au realizat prima versiune a Smart Bill, in anul 2007. In prezent Radu Hasan ocupa pozitia de CEO, fiind responsabil cu viziunea si strategia companiei, precum si cu coordonarea celorlalti manageri.

Ioana Hasan are rolul de product manager si se ocupa de coordonarea intregului proces de dezvoltare al suitei de produse Smart Bill. Mircea Capatina este marketing manager-ul Smart Bill, fiind responsabil de business development, promovarea produselor precum si de comunicarea cu clientii.

“In acest moment, oficial exista doar trei actionari, cei 3 fondatori, cu parti sociale egale: Ioana Hasan 1/3, Radu Hasan 1/3 si Mircea Capatina 1/3. Pe viitor, pe masura ce compania se va dezvolta si vom putea atrage atat mentori cat si posibili investitori, suntem deschisi in a regandi modelul de actionariat”, spune Radu Hasan, pentru wall-street.ro.

In prezent, Smart Bill are peste 18.000 persoane juridice distincte care au cumparat licente. Peste 80% dintre acestia sunt clienti activi. In urmatorii 3 sibienii isi doresc sa depaseasca 35.000 de clienti activi.



O proportie covarsitoare, 95% din clientii companiei, sunt IMM-uri, in special din zona serviciilor.

“Din estimarile noastre, peste 200.000 de facturi se emit lunar folosind serviciul Smart Bill iar valoarea anuala a facturilor emise prin intermediul softului nostru depaseste 1 miliard euro. De asemenea, peste 50,000 de persoane folosesc in mod constant serviciul Smart Bill”, subliniaza Hasan.

Trei ponturi pentru tineri antreprenori romani


Dupa experienta de peste sase ani pe piata locala, am intrebat ce sfaturi ar putea oferi tinerilor antreprenori care doresc sa atinga succesul prin proiectele proprii.

Focus!

Este foarte greu sa lucrezi la mai multe proiecte in paralel, nu vei avea timpul si resursele necesare implementarii si dezvoltarii produsului, resurse care de regula sunt extrem de limitate. Probabilitatea de a reusi scade considerabil cand faci prea multe lucruri deodata, considera sibianul, co-fondator Smart Bill.

“In cadrul Smart Bill, am trait pe viu aceasta experienta in primii 3 ani de activitate cand am avut mai multe proiecte esuate exact din aceste motive: lipsa timpului si a resurselor. Trebuie sa inveti sa spui "NU" unor asa-zise oportunitati, chiar daca situatia financiara a companiei nu este una grozava”.

Think BIG!

Porneste din start un business care sa aiba un potential mare pe termen lung. Daca e vorba de Online sau de Software, incepe direct la nivel global.

In mod clar, la inceput principala grija e sa-ti asiguri traiul si poate web-designul sau outsourcing-ul vor parea mai facile, insa daca un antreprenor va dedica 5-10 ani din viata cresterii unui business, trebuie sa fiesigur ca are potential de crestere suficient de mare. Cresterea este indicat sa fie exponentiala si nu liniara, asa cum este in cazul outsourcing-ului, si ca va exista un moment in care tot efortul depus va fi rasplatit.

“Daca dupa 10 ani de munca business-ul tau va avea venituri de 100.000 - 200.000 euro pe an din care 20% profit, este bine sa te intrebi daca efortul de inceput a meritat. Raspunsul depinde de fiecare, cu siguranta pentru unii antreprenori un business de familie mic e tot ce isi doresc”, spune Radu Hasan.

Cunoaste domeniul in care te implici!

Nu te implica in domenii pe care nu le cunosti. Daca nu intelegi piata, durerile si nevoile ei, inseamna ca nu ar trebui sa activezi in acest domeniu. Probabilitatea de a reusi este mica, iar sansele de reusita scad dramatic in momentul in care vrei sa faci ceva ce nu stapanesti si mai ales nu intelegi. Recomand celor care isi doresc un business, sa gaseasca un mix de fondatori care sa se completeze reciproc. De exemplu, este mult mai bine sa ai o echipa formata dintr-un programator si un om de vanzari, marketing sau business decat doi programatori. Iar, de departe, cel mai important element, este increderea pe care co-fondatorii si membri echipei o au intre ei.

Principale provocari in ultimii doi ani


Principala provocare a fost gasirea unei strategii pe termen lung care sa aduca o crestere mai rapida, mai mare de 20-30% pe an, in cazul Smart Bill.

“Credem ca acum am gasit aceasta strategie si ca lucrurile se vor misca din ce in ce mai bine in anii ce vor urma”.

De asemenea, antreprenorii s-au lovit si de “durerile cresterii”, echipa a ajuns la 20 oameni si niciunul dintre cei trei nu avea experienta conducerii unei echipe atat denumeroase. “Ca intotdeauna, am invatat din greseli si acum putem spune ca lucrurile arata cum ne dorim”.

Prioritatile pentru perioada urmatoare si rolul supraveghetorilor


Prioritatile echipei pentru perioada urmatoare sunt lansarea de noi produse si servicii in suita Smart Bill cat si a unei versiuni a Smart Bill pentru piata internationala, in special pentru tarile vorbitoare de limba engleza.

Rolul Board of Advisors este unul extrem de important si nu exageram cand spunem ca reprezinta probabil cea mai mare realizare a noastra din ultimii ani, prin prezenta unora dintre cei mai valorosi oameni din industrie, precum Radu Georgescu”, spune antreprenorul.

“Inputul lui Radu Georgescu si al celorlalti advisori este extrem de valoros in momentul in care ai o problema si nu stii ce varianta este mai potrivita sau atunci cand ai de luat niste decizii dificile pe partea de strategie. De multe ori, dupa o discutie de cateva minute pe un anumit subiect, te simti complet luminat si dintr-o data totul devine mult mai clar. In continuare, noi suntem cei care luam deciziile finale in cadrul companiei, iar in urma consultarii Board of Advisors avem convingerea ca acestea sunt directiile potrivite”, spune el.

Pentru accelerarea cresterii companiei este posibil ca Smart Bill sa ia in considerare si o investitie. In acest caz, ar fi dispusi sa cedeze circa 25% din firma.

Pentru 2013, compania spera sa atinga venituri de circa 400.000 de euro, in crestere cu 33% fata de cei 300.000 de euro generati in 2012.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea New Media »


Setari Cookie-uri