9 Mai 2013

Mai multe site-uri guvernamentale olandeze au fost tinta unui atac informatic



Site-uri apartinand Guvernului olandez, care are cate un site pentru fiecare ministru in parte, fac obiectul unui atac cibernetic, a anuntat miercuri o sursa din cadrul Executivului, relateaza AFP, citat de Mediafax.

"Site-urile Guvernului sunt tinta unui atac de tip DDOS incepand de ieri (marti) seara, catre ora locala 20.00 (21.00, ora Romaniei)", a declarat AFP Robert Wester, un purtator de cuvant al Guvernului.

Acest atac informatic este de tip "denial of service" (DDOS) si consta intr-un numar foarte mare de cereri de accesare nesolicitate ce blocheaza un site.

Atacul a inceput marti seara, cand site-urile nu puteau sa fie accesate, dupa care au fost "reparate" in cursul noptii de marti spre miercuri, dar atacul era in curs, iar acestea erau greu accesibile miercuri dimineata.

"Este necesar ca mai intai sa ne asiguram ca totul functioneaza din nou, iar dupa aceea vom examina posibilitatea de a depune plangere, avand in vedere numarul de atacuri de acest tip in tara, in ultima perioada", a adaugat Wester.

Olanda a fost teatrul mai multor atacuri de tip DDOS de cateva saptamani, in special asupra unor servicii oficiale si unor banci.

Aproape zece milioane de olanezi au fost privati, la sfarsitul lui aprilie, de semnatura electronica oficiala care permite platirea de impozite online.

Platforma de Internet de gestionare a conturilor ING nu a fost, de asemenea, accesibila timp de mai multe ore, la inceputul lui aprilie, in urma unui atac, si nici site-ul companiei aeriene KLM.



Citeste si