22 Octombrie 2013

Ce se intampla cand Facebook pica: "acum avem doar Twitter, G+, Pinterest, LinkedIn, Reddit, Instagram sa pierdem timpul"



Ce se intampla cand cea mai mare retea sociala din lume si din Romania inceteaza sa functioneze? Retelele “alternative” pentru multi sunt inundate de mesaje despre faptul ca Facebook nu mai functioneaza.

Utilizatorii care posteaza frecvent pe reteaua sociala americana au scris incepand cu orele 15:30 pe Google+ si Twitter ca “reteaua principala” nu mai functioneaza.

“Am nevoie ca Facebook sa mearga astfel incat sa pot posta pe Facebook ca Facebook nu merge”, scrie, pe Google+, Gabriel Barliga.

Pe aceeasi retea sociala, Alexandru Negrea posteaza ca “De vreo ora primesc pe Facebook întrebari de la oameni care nu mai pot posta pe wall-urile proprii. Sunt si eu în aceeasi situatie, nu stiu care e problema, dar o sa se rezolve de la sine - «The message could not be posted to this Timeline»”.

Pe Twitter, Corina Maria Scheianu scrie ca “S-a umplut Twitter de plangeri legate de Facebook. Sper ca Mark (Zuckerberg – n.r.) este fericit!”, puncteaza ea.

Claudia Tocila remarca faptul ca daca pica si chat-ul de pe Facebook, “trebuie sa ne intoarcem pe mess”.

Utilizatorul Papa comenteaza, tot pe Twitter, cu umor: "Diseara la stiri: spitalele s-au umplut de oameni in stare de sevraj din cauza unei cunoscute retele de socializare care a picat azi". La randul ei utilizatorul niKO scrie ca "Twitterul e un fel de amanta social media! Cand nu mai merg lucrurile pe FB, te bagi pe Twitter!".

Facebook este "cazut" si la nivel international, remarca utilizatorii de pe plan global. Pe Twitter, Jorgen Sundberg comenteaza "Panic: Facebook is down! Now we only have Twitter, Pinterest, Google Plus, LinkedIn, Reddit, Instagram to waste time on".

Incepand cu ora 15:30 a Romaniei, Facebook nu mai permite postarea pe retea, a da like sau a comenta, putand insa naviga pe retea. Problema este una internationala.

Cum ti se par reactiile utilizatorilor si "dependenta" unora de Facebook?

[UPDATE 17:03]

“Panica mondiala”

Dupa intrarea Facebook in modul exclusiv “de citire”, tot Internetul (mai putin cea mai mare retea sociala) vuieste. Downtime-ul neanuntat ar putea fi datorita unei perioade de intretinere, desi nu a fost anuntat.

Si la nivel international utilizatorii s-au indreptat catre Twitter pentru a se plange.

Un reprezentant al Facebook comenteaza pe Twitter ca “suntem constienti ca anumite persoane au probleme in a posta pe Facebook, incercam remedierea problemei”.

Facebook are in prezent peste 1,1 miliarde de utilizatori, presa internationala notand faptul ca niciunul dintre acestia nu poate posta pe reteaua sociala americana.

Avand in vedere timpul indelungat in care Facebook nu a putut fi accesat, tag-ul #facebookdown a devenit una dintre cele mai accesate pagini pe Twitter.

[UPDATE 17:25]

Facebook permite incepand de la ora 17:25 postarea pe retea, dupa ce aceasta "a picat" timp de peste o ora si jumatate.



Citeste si