11 Decembrie 2013

Spionaj: peste 500 de scriitori denunta "furtul" online de date personale



Mai mult de 500 de scriitori din peste 80 de tari, dintre care cinci laureati ai premiului Nobel pentru literatura, au cerut marti, la ONU, adoptarea unei conventii a drepturilor digitale, denuntand practicile de supraveghere din mai multe state, pe care le-au asimilat "furtului" de date personale, relateaza agentia Mediafax.

"Cu doar cateva clicuri ale mouse-ului, statul poate sa aiba acces la telefonul vostru mobil, la e-mailul vostru, la conturile de pe retelele de socializare si la cautarile pe care le faceti pe internet", afirma acesti scriitori, citati de AFP.
Ei denunta "abuzul de tehnologie comis de state si de companii cu scopul de a realiza un spionaj in masa", intr-o petitie publicata in circa 30 de ziare din lumea intreaga.

"O persoana care este spionata nu mai este libera; o societate spionata nu mai este o democratie", afirma ei.
"Spionajul in masa considera ca orice cetatean este un suspect potential", in contradictie cu "prezumtia de nevinovatie, una dintre victoriile noastre istorice", au continuat ei, adaugand ca "spionajul este un furt".

Scriitorii "indeamna Organizatia Natiunilor Unite sa recunoasca importanta primordiala a protejarii drepturilor civile in spatiul digital si sa adopte o lege internationala referitoare la drepturile digitale", cerand, totodata, "guvernelor sa semneze si sa adere la aceasta conventie".

Printre semnatarii petitiei se numara sud-africanul J.M. Coetzee, turcul Orhan Pamuk, suedezul Tomas Tranströmer, austriaca Elfriede Jelinek si australianul David Malouf. Pe aceeasi lista se regasesc si scriitorul german Günter Grass, cantareata islandeza Björk si scriitorul italian Umberto Eco.

Textul a fost publicat la o zi dupa apelul lansat de opt giganti ai internetului, inclusiv Facebook, Twitter si Google, la adresa presedintelui american Barack Obama in care ii cereau sa reglementeze practicile de supraveghere online.

Din vara, dezvaluirile spectaculoase facute de fostul consultant al Agentiei de Securitate Nationala (National Security Agency/ NSA) Edward Snowden au evidentiat amploarea pe care au capatat-o sistemele de supraveghere implementate in mai multe tari, inclusiv in Statele Unite si in Marea Britanie, care au plasat mai multe state in situatii stanjenitoare.



Citeste si