Numarul de romani pe Facebook a atins miercuri 7 milioane de utilizatori, conform datelor Facebrands.ro. Daca vor fi insa urmate tendintele internationale, cumulate cu nemultumirile legate de modificarile in ceea ce priveste vizibilitatea postarilor pe retea, in 2014 am putea asista la o reorientare a utilizatorilor catre retele sociale alternative.

Numarul de utilizatori romani ai Facebook a crescut in anul 2013 cu 25%, crestere apropiata fata de 2012 –25% fata de 27%, in timp ce in 2011 numarul lor crescuse cu 83%.

Din cei 7 milioane, 6.571.780 (93,88%) si-au setat orasul in profil.

Un alt record atins de Facebrands in ianuarie 2014 a fost volumul total de date procesate: “Pe 5 ianuarie 2014, la exact 3 ani de la lansare, Facebrands a depasit pragul de 1.5 miliarde de post-uri, comentarii si like-uri inregistrate prin Facebrands PRO. In fiecare zi procesam peste 2 milioane de elemente noi de continut, provenite de la cele 23.755 de pagini urmarite.”, a declarat Andrei Stefan, managing partner Facebrands.

Capitala are in continuare cei mai multi cei mai multi utilizatori ai retelei Facebook in Romania, 1.439.220 insa cifra lor reprezinta acum doar 21.9% din totalul utilizatorilor care si-au setat orasul in profil fata de 25.77% in urma cu un an (1.293.100 utilizatori in ianuarie 2013, 25,77% din total), urmata de Cluj Napoca, Iasi, Timisoara, si mai nou Constanta care au acum peste 200.000 utilizatori de Facebook.

Alte noua orase au acum peste 100.000 de utilizatori de Facebook: Craiova, Brasov, Galati, Ploiesti, Oradea, Arad, Bacau, Pitesti si Sibiu. Printre orasele care au crescut cel mai mult ca numar de utilizatori de Facebook se Numara Cluj-Napoca, Iasi si Constanta. Cifra de utilizatori pe orase si judete poate fi gasita aici: http://www.facebrands.ro/map.html.

Numarul de pagini romanesti create pe Facebook de persoane si institutii [companii, ONG-uri etc] a crescut in 2013 de la 19.788 la 23.755, procentul de crestere pe 2013 al numarului de pagini romanesti de Facebook fiind de 20% fata de 26.84% in 2012, an in care aceasta cifra pornise de la 15.600 .

"In 2014, companiile romanesti care vor rezultate in activitatea lor pe Facebook trebuie sa urmareasca mult mai atent ceea ce functioneaza si ce nu, atat pe paginile proprii cat si pe cele concurente si pe cele din intreaga categorie. Acest lucru e general valabil in marketing, insa e cu atat mai important in 2014 in marketingul pe Facebook din cauza schimbarilor efectuate de Facebook in ultima vreme la algoritmii sai", a declarat Ionut Oprea, Managing Partner Facebrands.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea New Media »


Setari Cookie-uri