30 Ianuarie 2014

Twitter si GfK incheie un parteneriat ce ofera date despre frecventa mesajelor utilizatorilor, asociate programelor TV



Twitter si GfK au semnat un parteneriat exclusiv, prin care au lansat GfK Twitter TV Ratings in Germania, Austria si Olanda. Noul serviciu va oferi date despre frecventa si reach-ul mesajelor utilizatorilor de Twitter, asociate programelor de televiziune si campaniilor de comunicare derulate pe acestea.

Aceste informatii sunt esentiale grupurilor media si agentiilor de media, pentru a obtine informatii despre popularitatea in crestere a comentariilor din social media.

In timp ce se uita la televizor, din ce in ce mai multe persoane isi impartasesc opiniile si comentariile despre programele TV pe Twitter. Asa-numitul “al doilea ecran” transforma televiziunea intr-o experienta interactiva si sociala. De asemenea, creste gradul de penetrare a canalelor de televiziune, deoarece mesajele sunt larg raspandite printre followerii acestor utilizatori de Twitter (persoanele care le urmaresc activitatea).

Cu ajutorul GfK Twitter TV Ratings, GfK va putea sa furnizeze date cu privire la frecventa si la gradul de penetrare ale mesajelor care fac referire la anumite programe de televiziune. Noul serviciu va fi disponibil incepand cu acest an in Germania, Austria si Olanda si va permite canalelor de televiziune sa arate audienta suplimentara pe care o castiga prin intermediul social media. In plus, agentiile media si advertiserii vor avea la dispozitie parametrii mai detaliati pentru a planifica si a evalua campaniile cross-media.



Citeste si