In incercarea de a “mulge” din ce in ce mai multi bani de la marketeri, Facebook va permite din ce in ce mai multor advertiseri sa ruleze reclame video pe retea, atata timp cat acestea sunt "de calitate superioara", scrie presa internationala.

Facebook va analiza fiecare videoclip in parte si, daca acesta este “de calitate TV”, va putea fi incarcat de advertiser pe Facebook, urmand a rula automat pe timeline-urile celor 1,1 miliarde de utilizatori ai retelei.

Acesta va porni automat, dar fara sonor, acesta putand fi pornit de utilizatori daca doresc.

Prin aceasta miscare, Facebook ar putea risca sa starneasca noi controverse in randul utilizatorilor, acestia considerand ca videoclipurile care pornesc automat consuma multa banda si pot fi si deranjante.

Compania americana a anuntat joi ca videoclipurile vor avea 15 secunde si vor fi disponibile, in prima faza, pentru un numar limitat de clienti, in urmatoarele luni. Marketerii vor putea alege cand sa fie afisate clipurile si vor plati in functie de vizualizari.

Recenziile clipurilor vor fi realizate de Facebook in colaborare cu compania de analiza Ace Metrix, pentru a asigura “o calitate superioara, atat calitativ cat si emotional”, a acestora.

In Romania, in prezent, sunt 7,2 milioane de utilizatori de Facebook, 1,48 de milioane fiind in Bucuresti, conform Facebrands.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea New Media »


Setari Cookie-uri