Twitter a raportat o pierdere de 132,4 milioane de dolari pentru primul trimestru al acestui an, de aproape 5 ori mai mare fata de pierderea din perioada corespunzatoare a anului trecut, pe fondul unei incetiniri a cresterii numarului de utilizatori.

Actiunile Twitter s-au prabusit cu pana la 11% in prelungirea sedintei de tranzactionare pe bursa de la New York, la cel mai redus nivel de la listarea companiei la bursa, in 6 noiembrie, potrivit Bloomberg. Twitter a anuntat, miercuri seara, ca numarul de utilizatori a urcat in primul trimestru la 255 milioane, cu 25% mai multi fata de nivelul din perioada corespunzatoare a anului trecut. Rata de crestere a incetinit insa fata de 30% in trimestrul anterior.

Veniturile companiei au crescut de peste doua ori in perioada analizata, la 250 milioane de dolari, depasind estimarile analistilor de pe Wall Street. Twitter incearca sa se extinda dincolo de platforma de microblogging, catre servicii de sharing de imagini si continut video, sperand ca va accelera astfel cresterea numarului de utilizatori, intr-o piata contestata intens de Snapchat si Instagram (divize a Facebook). Compania incearca sa atraga mai multi utilizatori si sa creasca totodata timpul petrecut de acestia pe platforma de socializare, pentru a genera venituri mai ridicate din publicitate.

Actiunile companiei au coborat cu 33% pe bursa de la New York de la inceputul acestui an. Numarul vizualizarilor efectuate de utilizatori pe Twitter a crescut cu 15% in perioada analizata, la 157 miliarde, informeaza Mediafax.

Directorul general al companiei, Dick Costolo, a declarat ca ajusteaza gama de produse pentru a atrage si retine utilizatorii. Twitter incearca variante noi de design, pentru a scoate in evidenta imaginile si continutul video, si vrea sa simplifice serviciul de mesagerie privata, a adaugat CEO-ul.

Compania anticipeaza venituri de 270-280 milioane de dolari pentru trimestrul al doilea, respectiv 1,2-1,25 miliarde de dolari pentru intregul an. Veniturile din publicitate pe platforme mobile au reprezentat 80% din incasarile totale din publicitate inregistrate de Twitter in primul trimestru, fata de un procentaj de 59% raportat de Facebook.

Twitter va avea in acest an o cota de 2,7% pe piata publicitatii mobile din SUA, fata de 2,4% in 2013, cu mult in urma Google (47%) si Facebook (22%), potrivit estimarilor EMarketer.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea New Media »


Setari Cookie-uri