19 Mai 2014

Facebook va permite trimiterea de scurte mesaje video



Facebook lucreaza de mai multe luni la o aplicatie de video-chat cu o interfata simpla si rapida pentru utilizatori, cunoscuta intern sub numele de Slingshot, au declarat surse apropiate situatiei pentru cotidianul britanic Financial Times, scrie Mediafax.

Aplicatia reprezinta o noua tentativa de a recastiga utilizatori de la Snapchat, dupa ce Facebook nu a reusit sa copieze sau sa cumpere aceasta companie.

Slingshot permite trimiterea de scurte mesaje video si ar putea fi lansata chiar in luna mai, a spus una dintre surse, avertizand insa ca Facebook ar putea inca decide sa nu lanseze produsul.

Aplicatia va fi separata de Facebook Messenger, prin care se pot trimite mesaje text.

Seful Facebook, Mark Zuckerberg, supravegheaza personal acest proiect, dupa ce creatorii Snapchat, Evan Spiegel si Bobby Murphy, au refuzat o oferta de preluare de trei miliarde de dolari.

Reteaua de socializare incearca sa concureze Snapchat si pe aceasta cale, dupa ce a incheiat un acord de preluare a WhatsApp Messenger, o alta aplicatie populara de transmitere de mesaje.

Analistii considera ascensiunea aplicatiilor simple de mesagerie, precum WeChat, Line si KakaoTalk, drept una dintre cele mai mari amenintari pentru Facebook, mai ales in privinta utilizatorilor tineri, unde reteaua de socializare a admis semne ale declinului numarului de utilizatori.



Citeste si