29 Mai 2014

Preluarea WhatsApp de catre Facebook, pe ultima suta de metri



Facebook a cerut Comisiei Europene sa verifice daca preluarea serviciului de mesagerie WhatsApp respecta reglementarile antitrust, au declarat surse apropiate situatiei pentru Wall Street Journal.

Reteaua de socializare a cerut autoritatii antitrust a Comisiei sa verifice impactul tranzactiei, iar executivul comunitar a notificat autoritatile nationale pentru concurenta din statele membre.

Cererea ar putea conduce la o investigatie oficiala la nivelul UE, dar permite Facebook sa evite eventuale verificari in mai multe tari membre UE.

Preluarea WhatsApp de catre Facebook pentru 19 miliarde de dolari, anuntata in februarie, este cea mai mare achizitie a unui start-up in ultimii ani, cu mult peste tranzactia de 1 miliard de dolari prin care Facebook a preluat Instagram in 2012 sau achizitia pentru 8,5 miliarde de dolari a Skype de catre Microsoft, scrie Mediafax.

Cererea Facebook catre Comisia Europeana vine dupa presiuni din partea companiilor telecom din Europa.

Operatorii telecom au avertizat ca WhatsApp, o alternativa foarte ieftina pentru trimiterea de mesaje text i poze, ar oferi Facebook o pozitie dominanta pe piata mesageriei instant din Europa.

Preluarea WhatsApp de catre Facebook a fost aprobata de autoritatile SUA in luna aprilie.



Citeste si