24 Octombrie 2014

Corporatistii intorsi din vacanta au crescut comenzile de mancare online cu 20%



Angajatii multinationalelor din marile orase ale tarii, care s-au intors la birou dupa incheierea perioadei de concedii, au generat o crestere de circa 20% a comenzilor de mancare online, potrivit foodpanda, cea mai mare platforma mobila si online de food ordering din Romania, prezenta in 12 orase importante din tara.

Odata cu toamna si ultimele concedii din septembrie terminate, angajatii marilor companii din Bucuresti, Cluj-Napoca, Iasi, Timisoara sau Arad s-au intors la birou cu pofta de munca, dar si de mancare. Potrivit informatiilor foodpanda.ro, comenzile de la birou, pentru meniuri de pranz complete, compuse din fel principal, garnitura, salata si desert, au crescut cu circa 20% in lunile septembrie si octombrie, fata de media de comenzi raportata in perioada estivala.

„Imediat dupa incheierea concediilor de vara am raportat o crestere semnificativa a numarului de comenzi de pranz. Se comanda, din nou, preponderent in timpul saptamanii si de la birou, peste 60% din comenzile pe care le inregistram venind pentru adrese de corporatii”, declara Radu Balaceanu, Country Manager foodpanda Romania.

Managerul foodpanda afirma ca, in continuare, meniurile complete au cea mai mare cautare, insa, anul acesta, comparativ cu 2013, se observa si o crestere semnificativa a comenzilor pentru preparate raw-vegane, neprocesate termic, preferate in special de doamne si domnisoare.

foodpanda.ro colaboreaza, in prezent, cu peste 300 de restaurante din Bucuresti, Cluj-Napoca, Timisoara, Iasi, Brasov, Constanta, Arad, Ploiesti, Oradea, Galati si Sibiu, fiind lider de piata pe sectorul platformelor online pentru comenzi de mancare din Romania.



Citeste si