UE analizeaza daca sa impuna o taxa companiilor de Internet din Statele Unite, precum Google, in cadrul unui plan de realizare a unei piete digitale unice in spatiul comunitar, a declarat comisarul pentru economie digitala, Gunther Oettinger, relateaza MarketWatch.

Oettinger a spus intr-un interviu ca Europa este in prezent perdanta in sectorul tehnologiei informationale, dar ca situatia poate fi schimbata prin investitii si prin crearea unui spatiu comun de operare pentru toate companiile din sectorul digital. El a subliniat totodata importanta ca Europa sa isi pastreze avantajul in sectorul auto, care pare sa fie atacat si de companiile de Internet, potrivit Mediafax.

"Taxarea este o optiune dar nu o solutie decisa", a spus Oettinger. El a precizat, raspunzand unei intrebari, ca Google ar putea fi taxata pentru folosirea de materiale aflate sub copyright.

Crearea unei piete digitale unice este un element central al eforturilor noii Comisii Europene de a revigora economia UE. "28 de piete fragmentare nu sunt bune pentru investitii, pentru start-up-uri, pentru crearea de noi locuri de munca si nici pentru utilizatori", a aratat Oettinger.

In privinta companiilor tehnologice straine, daca opereaza pe piata europeana, putem introduce instrumente care sa garanteze ca actioneaza conform regulilor noastre, a spus oficialul UE. El a criticat companiile americane care intra in Europa cu investitii in tari cu un nivel scazut al protectiei datelor, solutia fiind crearea unui set unic de reglementari pentru protejarea datelor personale. Un element important al planului este crearea unor reguli referitoare la proprietatea intelectuala potrivite pentru secolul 21. Legislatiile nationale actuale, care difera milt de la tara la tara, au fost uitate in era gramofoanelor si compozitorilor de music-hall, considera comisarul UE.

Diverse state europene au cautat solutii de taxare a unor giganti americani din industria tehnologiei, cum este Google. Germania a sugerat ca Google ar trebui sa plateasca pentru publicarea de fragmente din articolele marilor publicatii germane, dar compania americana pur si simplu le-a exclus din rezultatele afisate de motorul de cautare.

Autoritatile fiscale din Franta au sustinut ca Google ar putea datora statului peste 1 miliard de euro, in pofida utilizarii, ca si alte companii, a unei structuri corporatiste care permite protejarea veniturilor de taxarea in tarile in care isi desfasoara operatiunile.

O alta provocare pentru Europa este industria auto, in care producatorii considera automobilele conectate la Internet drept o oportunitate de modernizare a imaginii si de atragere a unor noi clienti. "Pentru a fi inaintea companiilor din Silicon Valley, producatorii auto europeni trebuie sa integreze serviciile Google, Apple si Facebook, ca sa creeze viitoarea generatie de masini, dar sa nu fie depasiti de aceste companii", a spus Oettinger.

El a aratat ca este in contact saptamanal cu membri din conducerea companiilor auto si se asteapta ca expertiza producatorilor auto europeni in inginerie sa fie un avantaj in fata Google, Apple si Facebook.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea New Media »


Setari Cookie-uri