8 Iunie 2015

Frauda privind plata unei taxe de Internet: avertismentul MFP



Ministerul Finantelor atentioneaza persoanele care au primit mesaje pe e-mail pentru plata unei taxe anuale de 278 de lei pentru utilizarea serviciilor de Internet sa nu efectueze nicio plata, intrucat nu a trimis astfel de notificari, suspectand o tentativa de frauda.

"Avand in vedere sesizarile cetatenilor privind seria de mesaje primite pe e-mail in legatura cu plata unei asa zise taxe anuale de 278 lei (de la adresa de e-mail taxa@finante-romania.ro) pentru utilizarea serviciilor de internet, Ministerul Finantelor Publice atrage atentia si adreseaza rugamintea celor care primesc astfel de mesaje sa nu dea curs solicitarii si sa nu efectueze nicio plata in sistemul specificat in mesaj", se arata intr-un comunicat al MFP, dat publicitatii de Mediafax.

Ministerul Finantelor Publice si Agentia Nationala de Administrare Fiscala nu au transmis niciun mesaj privind plata vreunei taxe de utilizare a internetului, precizand ca organul fiscal nu poate solicita achitarea taxelor prin intermediul a diferite sisteme de plati, precum Bitcoin. De asemenea, nicio taxa nu poate fi stearsa automat din baza de date.

"Intrucat asupra acestui fapt exista suspiciunea unei tentative de frauda, va asiguram ca vom lua toate masurile necesare in vederea depistarii persoanelor vinovate", se mai spune in comunicat.



Citeste si