Facebook va lansa in curand un buton "Dislike" ("Nu imi place"), a anuntat, marti, Mark Zuckerberg, cofondator al acestei retele de socializare, citat de bbc.com. Intr-o conferinta de presa organizata la sediul general al companiei Facebook, aflat in Menlo Park, California, antreprenorul american, in varsta de 31 de ani, a spus ca noul buton va reprezenta o modalitate prin care utilizatorii retelei vor putea sa isi exprime empatia.

Mark Zuckerberg a spus ca Facebook este "foarte aproape" de momentul in care noua optiune va putea fi testata de utilizatori. Butonul "Dislike" a fost solicitat in mod constant de numerosi utilizatori ai retelei Facebook, inca de la introducerea celebrului buton "Like" ("Imi place"), in 2009."Oamenii ne intreaba despre butonul «Dislike» de multi ani", a spus Zuckerberg, in conferinta de marti, potrivit Mediafax.

"Probabil, sute de persoane ne-au intrebat despre acest lucru, iar astazi este o zi speciala, pentru ca azi este ziua in care putem sa spunem ca lucram la aceasta optiune si ca suntem foarte aproape sa lansam o versiune de testare a ei", a adaugat Mark Zuckerberg.

Totusi, antreprenorul american a spus ca nu isi doreste ca butonul "Dislike" sa devina un mecanism pe care internautii il vor folosi pentru a "vota impotriva" comentariilor publicate de ceilalti utilizatori ai retelei Facebook. In schimb, butonul "Dislike" va putea fi utilizat in acele situatii in care optiunile "Like" si "Sad" ("Trist") par lipsite de sensibilitate.

Compania Facebook a fost infiintata in 2004, de Mark Zuckerberg, pe vremea cand acesta era student la Universitatea Harvard. Facebook are aproape 1,5 miliarde de utilizatori care se conecteaza cel putin o data pe luna pe aceasta platforma de socializare.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea New Media »


Setari Cookie-uri