Apple va lansa un nou iPhone, cu un ecran mai mic, si o versiune actualizata a iPad, intr-un eveniment care va avea loc pe 21 martie, in campusul companiei din Cupertino, California, relateaza Bloomberg.

Potrivit unei persoane apropiate situatiei, iPhone-ul va avea un ecran de 4 inci. Telefonul va arata ca modelul iPhone 5s introdus in 2013 si va include componente actualizate, inclusiv procesorul A9 existent in prezent la telefoanele iPhone 6s, conform News.ro

Pentru directorul general al Apple, Tim Cook, evenimentul reprezinta un moment de respiro in lupta companiei cu Departamentul de Justitie al SUA, in problema confidentialitatii datelor si a criptarilor.

Apple contesta o solicitare a FBI de a ajuta la decriptarea unui iPhone care a apartinut unuia dintre tragatorii din atacul produs in San Bernardino, in decembrie anul trecut, soldat cu moartea a 14 oameni si ranirea altor 22.

Audierea cazului va avea loc in California pe 22 martie, la o zi dupa evenimentul Apple. Un judecator a ordonat Apple sa indeplineasca solicitarea FBI, dar compania a contestat decizia.

Un caz similar, legat de iPhone-ul unui traficant de droguri, este in derulare in New York. In prima instanta, judecatorul de caz a dat dreptate Apple.

In afara de aceste procese, seful Apple se confrunta si cu incetinirea afacerilor. Vanzarile de iPhone-uri nu mai sunt un motor de crestere sigur, dupa succesul fara precedent pe care l-au avut, iar livrarile de iPad-uri sunt si ele in declin.

Analistii anticipeaza ca vanzarile Apple vor scadea in acest an pentru prima oara in peste 10 ani. In ultimele 12 luni, actiunile Apple au scazut cu peste 18%.

Evenimentul din 21 martie va fi primul de acest tip dupa cel din luna septembrie, cand Apple a lansat iPhone 6s, iPad Pro si un Apple TV actualizat.

Sursa foto: violetkaipa / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea New Media »


Setari Cookie-uri