Conducerea Bursei de Valori Bucuresti propune actionarilor un proiect al bugetului de venituri si cheltuieli luand in calcul ipoteza unei valori medii atranzactiilor de 11,5 milioane euro si a unui curs mediu de schimb de 4,15 lei/euro.
Pentru anul acesta, Bursa isi propune obtinerea unor venituri totale de aproape 40 milioane lei, cheltuieli totale de 1,2 milioane si un profit net de repartizat de aproape 21 milioane lei.

Pe langa valoarea medie a tranzactiilor de 11,5 milioane euro si cursul de schimb de 4,15 lei/euro, BVB ia in calcul si ipoteza unei valori medii zilnice a ofertelor publice de 2 milioane de euro. BVB nu isi propune sa modifice comisionul de tranzactionare.

“Pentru anul 2011 Proiectul Bugetului de Venituri si Cheltuieli al Bursei de Valori Bucuresti, isi propune o dublare a veniturilor fata de cele realizate in anul 2010, indeosebi pe seama cresterii substantiale a veniturilor din exploatare ca urmare a continuarii proiectelor in care Bursa este implicata, precum si a dezvoltarilor propuse. Un aport substantial la cresterea veniturilor il vor aduce si veniturile financiare apreciate pe seama dividendelor aferente participatiilor pe care BVB SA le detine in alte societati. Acestea se completeaza cu veniturile financiare obtinute de societate din plasamente financiare, ce estimam ca vor fi fructificate cu o dobanda medie de 6,5 %”, se arata in proiecul BVC.

Cu toate eforturile depuse in anul precedent pentru restructurarea si reducerea cheltuielilor, desi Proiectul Bugetului de Venituri si Cheltuieli, isi propune o crestere cu 100 % a veniturilor fata de cele realizate in anul 2010, cheltuielile propuse raman relativ constante fata de anul 2010, cresterea estimata fiind de aproximativ 15 %.

In acest an, BVB preconizeaza ca va obtine venituri din admiterea si participarea intermediarilor la tranzactionare, procesarea, admiterea si mentinerea instrumentelor financiare, din comisioane, vanzarea de informatii bursiere, prestarea de servicii informatice, venituri din dobanzi si in titluri de participare la alte companii.

“Ca si in anii anteriori, cel mai important capitol din structura veniturilor anuale ale BVB ramane si in 2011 cel rezultat din comisioanele de tranzactionare actiuni, a carui pondere creste la aproximativ 63 % din total”, se mai arata in raport.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri