Bursa a scazut marti cu 0,33%, decuplata de linia ascendenta a pietelor vest-europene, in absenta celor mai multi investitori de la tranzactionare, iar aproape jumatate din lichiditatea redusa a fost asigurata de doua deal-uri cu 7,9% din titlurile Concefa Sibiu (COFI), potrivit Mediafax.
Cei mai multi investitori au absentat si marti de la tranzactionare, astfel ca apatia care a caracterizat bursa incepand de joi a continuat. Interesul redus pentru tranzactionare din ultimele trei sedinte a fost determinat atat de minivancata de Paste, dar si de AGA care se deruleaza la unele companii. In aceasta saptamana sunt programate majoritatea AGA la companiile listate, iar investitorii asteapta deciziile actionarilor.

"Daca ne uitam la lichiditatea redusa, tind sa cred ca investitorii sunt inca in vacanta. Consider ca acesta este motivul primordial pentru nota discordanta pe care a facut-o astazi BVB fata de bursele europene. In plus, ma astept ca in aceasta saptamana lichiditatea sa aiba de suferit si din cauza suspendarii titlurilor lichide pentru intrunirea AGA", a declarat Dragos Darabut, analist la firma de brokeraj Tradeville.

Analistul apreciaza ca deciziile AGA nu vor avea un impact notabil asupra investitorilor, deoarece in cele mai multe cazuri reactiile au fost vizibile inca de la publicarea propunerilor conducerii sau actionarilor in convocatorul adunarii generale.

"Probabil ca vom vedea unele corectii dupa trecerea datei ex-dividend (data dupa care cumparatorul unei actiuni nu mai adre dreptul sa incaseze dividende-n.r.). Teoretic, dupa aceasta data pretul actiunii ar trebui sa scada cu o suma aproape egala cu valoarea neta a dividendului", a adaugat Darabut.

Ultimele operatiuni de marti cu cele mai lichide zece actiuni, analizate de indicele BET, au fost efectuate la preturi in scadere in medie cu 0,39%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au dus indicele BET-NG cu 0,67% sub nivelul de vineri.

Totodata, indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a coborat cu 0,44%.

Indicele extins al bursei, care sintetizeaza evolutia primelor 25 de actiuni in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si FP, a inregistrat un recul de 0,47%.

Analistul crede ca pe termen mediu-lung perspectivele bursei locale raman favorabile, in primul rand datorita estimarilor pozitive privind cresterea economiei din acest an si pentru anul viitor.

"Indicii locali se tranzactioneaza in continuare la niveluri inferioare maximelor din aprilie 2010 (luna dupa care au inceput unele corectii mai vizibile si ulterior, in al doilea semestru bursa a inregistrat variatii foarte usoare - n.r.). Indicele BET a crescut cu aproape 10% de la inceputul anului si se tranzactioneaza la un discount de 4% fata de maximele din aprilie 2010, in timp ce BET-FI a avansat cu 15% si se tranzactioneaza la un discount de 25%. Astfel, cred ca mai exista loc pentru cresteri pe bursa si in acest an, desi nu ma astept la aprecieri foarte mari ale cotatiilor", a conchis Darabut.

Investitorii au tranzactionat in total actiuni de 12,6 milioane lei (3,1 milioane euro), suma de aproape cinci ori mai mare decat rulajul din sedinta precedenta, de doar 2,7 milioane lei (659.000 de euro). Absenta celor mai multi investitori de la tranzactionare a impins vineri lichiditatea bursei la cel mai redus nivel din ultimele 12 luni.

Rulajul de marti a fost asigurat in proportie de 46% de doua deal-uri cu 7,91% din actiunile Concefa, in valoare de 5,8 milioane lei. Titlurile au fost cedate la ora 11:16, la un pret de 0,13 lei, respectiv cu 4,13% sub ultima cotatie de vineri.

Pe piata principala, actiunile companiei de constructii au incheiat ziua in scadere cu 1,33%, pe un rulaj de 417.000 de lei. Cea mai recenta operatiune a fost realizata la 0,1338 lei.

Titlurile Fondul Proprietatea si Transgaz (TGN) s-au clasat pe primele pozitii in functie de lichiditate pe piata principala, cu transferuri de 2,4 milioane lei si, respectiv, de 808.000 de lei. Cea mai recenta tranzactie cu actiunile Fondului a fost realizata la 0,579 lei, pret in scadere cu 0,17%, iar titlurile Transgaz au crescut nesemnificativ, cu 0,06%, la 270 de lei.

Unii investitori au realizat si transferuri cu produse structurate si unitati de fond in valoare cumulata de doar 259.000 de lei (63.000 de euro). Astfel, lichiditatea totala a BVB a fost de 12,9 milioane lei (3,1 milioane euro).

Pe piata Rasdaq, tranzactiile au insumat doar 241.000 de lei, valoare de aproape sase ori mai redusa decat rulajul de vineri, de 1,4 milioane lei.

Titlurile Retrasib Sibiu (RTRA) au fost cele mai lichide, cu operatiuni de 42.000 de lei. La finalul sesiunii aceste titluri erau cotate la 0,51 lei, pret similar cu ultima cotatie de vineri.

La inchiderea sedintei de la Bucuresti, bursele vest-europene erau in crestere cu pana la 0,5%, linia fiind urmata si de majoritatea pietelor din Europa Centrala si de Est, care avansau cu cel mult 0,8%. Bursa din Slovenia, una dintre pietele de dimensiuni reduse din regiune, consemna cel mai accelerat ritm ascendent, de 2,1%.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri