Britanicii ar putea primi titluri la bancile Lloyds si Royal Bank of Scotland (RBS), pe care statul le-a preluat in urma crizei financiare, iar numarul actionarilor celor doua institutii de credit ar creste cu aproximativ 46 de milioane, potrivit unei propuneri a vicepremierului Nick Clegg.

Fiecare contribuabil britanic ar primi actiuni in valoare de cateva sute de lire sterline, potrivit cotidianului The Guardian, preluat de Mediafax.
Vicepremierul si-a prezentat propunerea intr-o scrisoare transmisa ministrului de Finante, George Osborne, in care argumenteaza ca o astfel de decizie ar crea 46 de milioane de actionari si ar permite un control colectiv al bancilor.

Membrii ai Partidului Conservator din Marea Britanie vor afirma, probabil, ca iesirea statului din actionariatul bancilor ar trebuie sa fie folosita pentru a reduce deficitul, pentru a acorda scutiri fiscale sau pentru a relua cheltuielile piublice, noteaza publicatia. In practica, actiunile nu vor fi vandute pe termen scurt, intrucat cotatia acestora nu a revenit inca, iar bancile nu sunt pregatite de vanzare.

"Psihologic este foarte important ca publicul britanic sa nu se simta ignorat. Miliarde de lire din banii contribuabililor au fost folosite pentru a salva sistemul bancar britanic, iar acestia nu au absolut niciun cuvant de spus odata cu restabilirea normalitatii", a afirmat Clegg in timpul unei vizite tn Brazilia.

Criticii propunerii vor afirma ca populatia nu va avea o influenta mai mare daca fiecare cetatean are o participatie redusa decat daca statul are o participatie mare, noteaza The Guardian. Clegg considera, insa, ca planul sau va diminua neincrederea publicului in sectorul financiar.

O distributie in masa a actiunilor la Lloyds si RBS ar insemna ca fiecare persoana eligibila pentru vot sau inscrisa in registrul national al asigurarilor va primi circa 1.450 de actiuni RBS si 450 de actiuni Lloyds. La preturile actuale, participatiile primite de fiecare cetatean ar valora 770 de lire sterline.

Cotatia RBS a inchis miercuri la 0,367 lire sterline, iar Lloyds la 0,47 de lire. Pentru ca statul sa-si recupereze integral investitia prin vanzarea participatiilor, preturile actiunilor trebuie saa junga la 0,5 lire pentru RBS si 0,73 lire in cazul Lloyds. Niciun guvern nu va accepta vanzarea in pierdere a pachetelor de actiuni detinute la cele doua banci decat in cazul unei presiuni majore din parte conducerii institutiilor financiare respective, noteaza The Guardian.

Sursa imagine:
Flickr


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Citește și
Amenzi uriase incasate de banci de la CE pentru manipularea cursului
Setari Cookie-uri