Desi au fost criticati de multi actori ai pietei de capital, oficialii Franklin Templeton insista pe ideea ca Bursa de la Varsovia este cea mai buna alegere pentru listarea secundara a Fondului Proprietatea. Intr-un interviu acordat wall-street.ro, Greg Konieczny, managerul FP, explica de ce nu se va muta lichiditatea la polonezi si cum va castiga piata romaneasca de capital de pe urma acestei miscari.

Recomandarea pentru Varsovia a venit dupa aproape jumatate de an de cercetari, documentari si discutii cu mari fonduri de investitii straine, cu investitori si actionari ai fondului.

In final, alegerea s-a facut dintre Varsovia si Londra, mizand pe facilitarea unor investitori straini mari si pe vizibilitatea pe care o va avea in topul primelor 20 de emitenti.

„Noi urmarim interesele actionarilor, vrem sa crestem valoarea companiei si sa aducem cerere suplimentara. Am ales Varsovia si suntem convinsi ca aceasta listare va aduce o vizibilitate crescuta, va promova Fondul si piata de capital romaneasca”, a explicat Greg Konieczny.

La momentul anuntului, mai multi brokeri s-au declarat uimiti ca s-a ales tot o piata emergenta pentru listarea secundara si nu o bursa mai dezvoltata. Chiar daca Romania este in continuare in categoria pietelor de frontiera, managerul FP nu vede niciun dezavantaj, chiar in ipoteza in care BVB va intra in categoria „emerging markets”.

Insa, cea mai mare temere a actorilor pietei de capital romanesti ramane eventuala mutare a unei parti importante de lichiditate pe Bursa din Varsovia, un centru important din regiune.

Konieczny spune ca nu vom vedea o scadere a lichiditatii Fondului la BVB ci, din contra, la o crestere a rulajelor.

„Pe masura ce oamenii vor fi interesati de Fondul Proprietatea, vor intra pe piata romaneasca si chiar pe mai multe companii. Aceasta listare va ajuta si la promovarea bursei romanesti. Asadar, lichiditatea va creste pentru ca piata principala este aici”, spune managerul FP.

In opinia sa, piata locala de capital va fi marele castigator ca urmare a acestei listari. „Cu timpul, ne vom convinge ca va fi un semnal pozitiv pentru piata si va ajuta in eforturile de a facilita accesibilitatea investitorilor straini”.

La acest ajutor, ar trebui sa se adauge mai mult suport, mai multa dorinta de schimbari la nivelul guvernului, al Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare si al tuturor institutiilor.

Care este masura succesului listarii secundare?

Prin listarea secundara, scopul principal al administratorului este sa atraga cerere suplimentara pentru FP, plus investitori noi si puternici in actionariatul fondului. „Daca vom reusi aceste lucruri, vom putea spune ca listarea a avut succes”, a explicat Koniezcny.

Listarea secundara a fost programata pentru prima parte a anului viitor, luandu-se in calcul durata efectiva a pregatirii procesului.

„Daca sa zicem ca in acele luni va fi un dezastru pe pietele financiare, vom putea astepta o luna, doua sau un trimestru, pana la momente mai bune. Dar, din punct de vedere tehnic, procesul va fi gata in prima parte a anului viitor”.

Dezvoltarea pietei de capital romanesti ramane un proiect important pentru Konieczny, mai ales dupa ce a fost validat ca membru in boardul Bursei.

„Sunt multe lucruri de facut la nivelul BVB iar eu sunt doar unul din cei noi membri ai boardului. In ultimele luni s-au miscat lucrurile, dar tot mai sunt proiecte importante de finalizat, precum conturile globale si multe alte limitari”, a explicat managerul FP.

In opinia sa, participantii la piata ar trebui sa isi dea seama ca nu avem nevoie de o competitie locala aici, ci trebuie sa concuram cu alte piete. „Trebuie sa fie uniti, sa isi uneasca fortele pentru a atrage investitori si sa uite de diferentele de opinii care exista”.

In urma cu o luna, Konieczny a mentionat intr-un comunicat oficial ca membrii Consiliului Bursei care detin actiuni Sibex (direct sau indirect) se afla intr-un evident conflict de interese si nu ar trebui sa voteze nicio hotarare a Consiliului Bursei referitoare la Sibex. In aceeasi informare, el a publicat si voturile administratorilor privind introducerea fuziunii pe ordinea de zi a AGA, votul sau fiind „impotriva”.

Multa lume a interpretat ca sunt impotriva fuziunii. Nu este asa, dar nu pot sa am o opinie in conditiile in care nu s-a discutat niciun detalii. Nu stim termenii tranzactiei, care ar fi beneficiile pentru BVB, asa ca este prematur sa cerem parerea actionarilor, in opinia mea”, a explicat Konieczny.

Managerul FP considera ca este foarte important ca membrii boardului BVB sa fie constienti de conflictele de interese in care se afla pe anumite subiecte supus la vot. „Bursa trebuie sa seteze standarde ridicate de guvernanta corporatista. Eu am fost socat sa vad ca unii oameni nu au inteles aceste lucruri, dar nu le voi tolera cata vreme voi fi in consiliu”, a conchis acesta.

Citeste Cum vede Greg Konieczny viitorul pietei de capital, din fotoliul de administrator al BVB

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri