Pretul aurul are luni o evolutie descendenta pentru a treia sedinta consecutiv, odata cu redresarea cotatiilor actiunilor si materiilor prime dupa declinul puternic de la inceputul saptamanii trecute, transmite Mediafax.
La ora 11:47 GMT, aurul spot era tranzactionat in scadere cu 0,6%, la 1.736,15 dolari uncia.

Contractele futures pentru aurul cu livrare in august au scazut cu 3,7 dolari, la 1.738,9 dolari uncia.

Cotatia aurului a atins joi maximul record de 1.813,79 dolari uncia, iar saptamana trecuta a inregistrat cel mai mare avans dupa cel din aprilie 2009 dupa ce bursele europene au coborat la un minim al ultimilor doi ani, afectate de temerile legate de nivelul datoriilor suverane din zona euro.

"Este probabil ca piata aurului sa scada in continuare, odata cu calmarea pietelor financiare", a delcarat Daniel Briesemann, analist la Commerzbank.

El a adaugat ca in aceasta saptamana sunt asteptate noi date economice din Statele Unite, care, daca vor fi sub asteptari, ar putea duce la o noua crestere a cotatiei aurului.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri