Bursa de la Bucuresti a coborat cu 2,17% si a marcat a doua sedinta consecutiva de corectie, insa intr-un ritm mai lent decat cel al burselor vest-europene, intr-o piata in care atentia putinilor investitori prezenti la tranzactionare a fost axata doar pe cateva actiuni, potrivit Mediafax.
Piata a fost pe scadere inca din primele minute, investitorii luand deciziile de tranzactionare influentati de continuarea corectiilor pe bursele externe. Totusi, ritmul pietei locale a fost inca de la debutul zilei mai lent decat cel de pe bursele externe, care au coborat in deschidere cu pana la 2,8%.

Ulterior, corectiile pietelor vest-europene s-au amplificat pana la 4,6%, din cauza temerilor investitorilor cu privire la creditele ipotecare subprime, o noua recesiune si lipsei de unitate politica, aceasta putand zadarnici eforturile de rezolvare a crizei datoriilor din regiune.

Totusi, investitorii de la BVB nu au reactionat puternic, iar punctul minim al indicelui general al pietei de la Bucuresti, BET-C, a fost cu 2,47% sub inchiderea de vineri. Minimul zilei a fost inregistrat in jurul orei 15:45.

Reactia investitorilor la accelerarea corectiilor de pe pietele externe a fost mai vizibila in evolutia actiunilor celor cinci SIF-uri, acestea inregistrand corectii cuprinse intre 3,35% si 5,29%.

"Cred ca acum trecem printr-o criza de incredere, care isi face resimtite efectele pe toate pietele. Datele publicate vineri privind piata muncii din SUA au aratat ca angajatorii nu au facut angajari din cauza asteptarilor proaste, iar daca nu se fac angajari consumul nu are cum sa creasca. Pana ce nu isi revin lucrurile si oamenii nu incep sa aiba incredere sa cheltuiasca nu prea avem de ce sa ne asteptam la o imbunatatire. In plus, sunt si temeri legate de o noua intrare in recesiune a unor economii dezvoltate. Daca pe plan extern este in continuare incertitudine si nu se calmeaza apele, nici pe piata locala nu cred ca vom vedea o recuperare consistenta", a declarat directorul de tranzactionare al firmei de brokeraj Intercapital Invest, Mihai Muresian.

La finalul sesiunii, indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni de la BVB, era in scadere cu 2,13%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 2,26% sub inchiderea de vineri.

Indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor Fondului Proprietatea (FP) a coborat cu 3,44%.
Totodata, indicele extins al Bursei, BET-XT, care sintetizeaza evolutia primelor 25 de actiuni in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si FP, a inregistrat un recul de 2,66%.

Investitorii au transferat in total actiuni de 21,7 milioane lei (5,1 milioane euro), valoare de peste trei ori sub sedinta precedenta, de 79,8 milioane lei (18,8 milioane euro). Totusi, rulajul de vineri a fost asigurat in proportie de 83% de un deal cu 1,09% din actiunile Fondului Proprietatea,de 66,4 milioane lei (15,6 milioane euro).

Titlurile Fondului au continuat luni sa conduca detasat topul lichiditatii, cu operatiuni de 9,6 milioane lei, si au sustinut 44% din rulajul pietei. Cea mai recenta tranzactie cu aceste actiuni a fost realizata la 0,4399 lei, pret in scadere cu 1,12%.

"In momentul de fata investitorii sunt mai mult in expectativa, ei diminuandu-si portofoliile intr-o pondere mai mica, in conditiile in care mai mult ca sigur ca nici expunerile nu mai sunt atat de mari ca in perioadele de cresteri sustinute. Cel mai probabil volumele de actiuni tranzactionate vor creste considerabil fie in perioadele de panica, fie in cele de reveniri puternice. De asemenea ne putem astepta la o crestere a interesului investitorilor atunci cand pietele vor arata o schimbare a tendintei", a mai spus Muresian.

Atentia investitorilor a fost axata pe cateva actiuni. Doar actiunile emise de 13 companii din cele 78 de societati listate pe primele trei categorii ale BVB si la sectiunea "Internationale" consemnau rulaje mai mari de 100.000 de lei.

Doar sase actiuni au incheiat ziua in crestere, insa evolutia lor a venit in cadrul unor tranzactii cu volume foarte reduse.

Titlurile BRD au consemnat al doilea rulaj din piata, de 4,5 milioane lei, suma din care 4,3 milioane lei au reprezentat valoarea a doua tranzactii negociate cu 0,05% din actiunile bancii. Ambele deal-uri au fost realizate la acelasi pret, de 11,8 lei, cu 2,32% sub inchiderea de vineri, iar pe piata principala cotatia a scazut cu 3,97%, la 11,6 lei.

Pe piata Rasdaq, operatiunile au cumulat 1,3 milioane lei, valoare de peste patru ori mai mare decat rulajul de vineri, de 310.000 de lei.

Actiunile firmei Constructii Bihor (COBJ) au fost cele mai lichide, cu transferuri de 901.000 de lei, iar pretul a crescut cu 1,69%, la 30 de lei.

La finalul sedintei de la Bucuresti, bursele vest-europene coborau cu pana la 4,6%, linia fiind urmata si de majoritatea pietelor din Europa Centrala si de Est, care inregistrau corectii cuprinse intre 1,6% si 5,1%.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri