Bursa a scazut miercuri cu 1,07%, iar volatilitatea de pe bursele vest-europene i-a determinat pe investitori sa fie mai activi la tranzactionarea altor titluri de la BVB, astfel ca tranzactiile cu actiuni au reprezentat doar 41% din lichiditatea totala, de 33,5 milioane lei, conform Mediafax.
Piata locala a trecut pe scadere inca din primele minute ale sedintei de miercuri si a pierdut astfel o parte din castigul de aproape 3% din ziua precedenta. Desi spre mijlocul sedintei de la Bucuresti pietele vest-europene au inceput sa revina usor, miscarea nu a fost urmata si de bursa locala. Pietele externe nu au rezistat mult pe plus si au trecut din nou pe scadere usoara.

In contextul indeciziei de pe plan international, cei mai multi investitori de la BVB au revenit pe pozitii de asteptare, astfel ca in piata au fost plasate ordine de tranzactionare pentru volume reduse de actiuni.

"Volatilitatea deosebita face ca investitorii sa evite activele si regiunile percepute ca fiind cele mai riscante. In acest sens actiunile din piete emergente cum ar fi cele ale Europei de Est sunt percepute ca fiind intr-o clasa de risc foarte ridicat. Este posibil ca, odata depasita aceasta perceptie, sa vedem aprecieri semnificative pe fondul potentialului de crestere acumulat in prezent", a declarat pentru Mediafax Ovidiu-George Dumitrescu, analist la firma de brokeraj Tradeville.

Indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, a incheiat ziua in scadere cu 1,14%, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a consemnat un recul de 0,66%.

Totodata, indicele BET-FI, care reflecta evolutia actiunilor celor cinci SIF-uri si a titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a coborat cu 0,95%.

La finalul sedintei, indicele extins al Bursei, BET-XT, care inglobeaza cotatiile primelor 25 de actiuni in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si FP, se plasa cu 1,02% sub nivelul de marti.

Putinii investitori prezenti la tranzactionare au realizat operatiuni cu actiuni de numai 13,7 milioane lei (3,2 milioane euro), valoare de aproape patru ori sub rulajul sedintei precedente, de 47,3 milioane lei (11 milioane euro).

"Piata poate fi readusa la viata de un deznodamant, oricare ar fi acela, al crizei datoriilor in Grecia, al unui set transparent si asumat de politici publice referitor la restul datoriilor suverane cu risc ridicat. Evident, nimeni nu se poate astepta la o solutie magica si nici macar la una cat de cat rapida. Un catalizator al pietei ar fi doar o reducere a incertitudinii, o clarificare oarecare a directiei de actiune, dar nu putem spera, la modul realist, la ceva mult mai mult de atat", a afirmat , director Piete de capital la ING Bank.

El crede ca marirea semnificativa a fondului european de stabilizare, recapitalizarea bancilor si un faliment negociat al Greciei ar implica un grad ridicat de risc de executie.

"Dincolo de o reactie pozitiva a pietei la o astfel de masura, pe care probabil ca este rezonabil sa o anticipam pe termen scurt, daca aceste masuri devin realitate, incertitudinile vor persista. La fel si riscul major de reducere a ritmului de crestere economica pe ani de zile de acum inainte", a adaugat Ilie.

Jucatorii au fost mult mai activi pe segmentul destinat derivatelor, unde au fost tranzactionate contracte futures cu activ suport pe cotatia aurului in valoare de 13 milioane lei (3 milioane euro). Aceasta este unul dintre cele mai mari rulaje inregistrate vreodata pe acest segment al pietei.

Totodata, au fost transferate si obligatiuni (5,2 milioane lei) si produse structurate (1,5 milioane lei). Astfel, lichiditatea toala a BVB a fost de 33,5 milioane lei (7,7 milioane euro). Suma este cu 33% sub rulajul de marti, de 50 milioane lei (11,6 milioane euro).

"Volatilitatea este deosebita in acest moment si, potrivit unui recent sondaj Bloomberg, majoritatea investitorilor profesionisti nu mai pot identifica directia pietei cu un grad de certitudine mai mare decat un investitor retail obisnuit. In acest context cred ca orice previziune pe aceasta tema este hazardata", a mai spus analistul de la Tradeville.

Actiunile Fondului Proprietatea au continuat sa fie cele mai tranzactionate din piata, cu operatiuni de 8,3 milioane lei, iar pretul a scazut cu 2,13%, la 0,436 lei. Titlurile FP au asigurat, astfel, 61% din rulajul pietei actiunilor.

La finalul sedintei de la Bucuresti, pietele de la Paris si Londra erau in scadere cu 0,3% si, respectiv, cu 0,6%, iar bursa de la Frankfurt avansa cu 0,1%. Majoritatea burselor din Europa Centrala si de Est erau in urcare usoara, de pana la 0,7%. Piata din Cehia consemna cea mai accelerata crestere, de 3,6%.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri