CNVM l-a amendat cu 5.000 de lei pe directorul general al producatorului de ulei alimentar Argus Constanta (UARG), Gabriel Constantinescu, pentru ca nu a prevenit blocarea accesului unor actionari la AGA din 16 septembrie, informeaza Mediafax.

"Nu a fost asigurat accesul actionarilor in data de 16/17 septembrie 2011 in sediul Argus in vederea participarii la lucrarile AGOA (...) pentru incalcarea mentionata este responsabil domnul Gabriel Constantinescu, care in calitate de director general la data la care a avut loc sedinta AGOA din 16 septembrie putea si trebuia sa previna savarsirea unei astfel de fapte", se arata intr-o ordonanta emisa marti de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM).

Potrivit unor surse din piata de capital, Constantinescu a fost numit director general al Argus indirect de omul de afaceri Catalin Chelu, care detine 43,4% din actiunile producatorului de ulei.

La AGA din 16 septembrie mai multi actionari, printre care SIF Oltenia si fondul de investitii Business Capital for Romania-Opportunity, controlat de BCR, nu au participat la sedinta pentru ca reprezentantii acestora nu au avut acces in incinta fabricii. In aceeasi situatie au fost si Dan Voiculescu si Radu Constantin, singurii membri ai CA ramasi dupa demisia a trei membri cu doua saptamani inainte de de AGA.

Presedintele CA si directorul general al SIF Oltenia, Tudor Ciurezu, a declarat atunci pentru Mediafax ca accesul actionarilor respectivi si al administratorilor a fost impiedicat din ordinul omului de afaceri Catalin Chelu, care a reusit sa preia controlul Argus.

Pe de alta parte, Chelu a afirmat ca AGA a avut loc la prima convocare, pe 16 septembrie, cand a fost ales si un nou Consiliu de Administratie. In noul CA au fost alese cinci persoane, dintre care patru sunt din Galati, care in trecut au fost banuite ca actioneaza concertat cu Chelu, fiind de regula actionari sau membri in conducerea unor firme pe care le controla omul de afaceri.

Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare a emis marti o ordonanta prin care obliga Consiliul de Administratie al Argus sa convoace o noua AGA, considerand ca la adunarea din 16 septembrie au fost incalcate prevederile legale prin blocarea accesului unor actionari la sedinta.

Catalin Chelu si SIF Oltenia, principalii actionari ai producatorului de ulei Argus Constanta, isi disputa controlul firmei din luna iulie, cand omul de afaceri a intrat in actionariatul companiei. SIF Oltenia are 31,93% din titlurile Argus.

Potrivit legislatiei pietei de capital, CNVM poate aplica persoanelor fizice amenzi cuprinse intre 500 de lei si 50.000 de lei, pentru incalcarea prevederilor legale.

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri