Bursele europene au deschis luni in scadere puternica, din cauza temerilor ca Grecia va rata tintele de deficit bugetar pentru 2011 si 2012, perspectiva care ar putea determina guvernul sa ceara mai multi bani de la creditorii internationali, transmite Reuters, potrivit Mediafax.

Indicele FTSEurofirst 300 al celor mai importante actiuni europene a coborat cu 2,3% in debutul sedintei, in timp ce indicele bancar a pierdut 3,7%.

FTSEurofirst 300 a coborat cu aproape 17% in trimestrul al treilea, cea mai abrupta scadere trimestriala din ultimele trei luni ale anului 2008, dupa falimentul Lehman Brothers.

Un proiect de buget prezentat duminica de guvernul elen arata ca Grecia va rata tintele de deficit bugetar pentru 2011 si 2012.

Guvernele europene, care se confrunta deja cu opozitie pe plan intern fata de programele de "bailout" acordate tarilor de la "periferia" zonei euro, ar putea evita sa intervina pentru acoperirea finantarii suplimentare de care va avea nevoie Grecia.

Astfel, statul elen ar putea cere creditorilor privati sa stearga o parte mai mare din datoriile Greciei fata de marja de 21% convenita in luna iulie.

Acest scenariu ar afecta sever institutiile financiare. Ministrii Finantelor din Belgia si Franta se vor intalni luni pentru a discuta modalitati prin care ar putea sprijini grupul bancar Dexia, ale carui actiuni au pierdut 8,9% in deschiderea sedintei de luni.

Titlurile BNP Paribas, cea mai mare banca europeana, au deschis in coborare cu 7,7%, iar Credit Agricole a pierdut 6,1%.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Piete de capital »



Citeste si
Grecia vrea sa reduca cu o treime numarul fumatorilor