Depozitarul Central (DC) va lansa marti o noua infrastructura pentru decontarea operatiunilor cu instrumente financiare, care utilizeaza reteaua SWIFT. Schimbarea va avea efecte vizibile in special asupra brokerilor si intermediarilor care lucreaza cu investitori straini.
SWIFT se traduce pentru intermediari intr-un timp de procesare si executie mai rapid a datelor si mesajelor transmise intre depozitar, banca custode si client. Reprezentantii Depozitarului adauga faptul ca pe termen lung sistemul va aduce si costuri mai reduse de operare decat cele din prezent.

De notat insa ca pentru a adera la SWIFT intermediarii romani vor avea de platit in faza initiala o serie de costuri considerate ca fiind “destul de mari” de catre reprezentantii unor banci deja afiliate. Aceste costuri sunt legate in special de platforma SWIFT pe care acestia trebuie sa o plateasca.

“Intermediarii afiliati la SWIFT nu mai trebuie sa lucreze cu soft-uri suplimentare iar legaturile dintre participantii din piata sunt mult simplificate. Pentru investitori, primul efect este reducerea riscurilor. Pregatim astfel infrastructura pentru cresterea pietei. Depozitarul si aceste sisteme sunt precum utilitatile: degeaba am avea o casa frumoasa – Bursa – fara apa si caldura”, spune Adriana Tanasoiu, directorul general Depozitarul Central.

Ea a explicat ca SWIFT ofera un canal sigur de transmitere a informatiilor legate de instrumentele financiare si conduce la imbunatatirea serviciilor catre investitori, care vor gasi in Romania o infrastructura similara cu cea a depozitarilor din pietele majore.

Un numar de noua banci custode romanesti, dintr-un total de 14, sunt afiliate in prezent la SWIFT.

Brokerii independenti vor putea sa foloseasca in continuare sistemul RoClear Connect. Sefii Depozitarului mentioneaza ca pentru acestia va fi lansata si o varianta “light” a SWIFT care va avea costuri mai reduse, dar si cu mai putine facilitati.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri