SIF Oltenia (SIF5) si un fond controlat de BCR au reusit sa preia controlul Consiliului de Administratie al Argus Constanta (UARG), dupa doua luni de disputa cu omul de afaceri Catalin Chelu, care a incercat sa-si impuna oamenii la conducerea producatorului de ulei alimentar.
SIF Oltenia si fondul Business Capital for Romania-Opportunity au reusit joi, in AGA, sa isi impuna reprezentantii in Consiliul de Administratie al producatorului de ulei alimentar Argus, scrie Mediafax.

In noul Consiliu de Administratie se regasesc patru reprezentanti ai SIF Oltenia (Dan Voiculescu, Constantin Radu, Ioan Pauna si Anina Radu) si o persoana din pareta fondului de investitii (Ana Barbara Bobirca). Voiculescu si Radu au facut parte si din vechiul Consiliu de Administratie.

La sedinta AGA au participat actionari care detin cumulat 60,7% din titlurile Argus, potrivit unui comuicat transmis, vineri, pietei Rasdaq a Bursei de Valori Bucuresti.

Voiculescu si Constantin, administratori inscrisi la Registrul Comertului, au limitat la 33% dreptul la vot pentru mai multe firme si persoane care actioneaza concertat cu Catalin Chelu. Omul de afaceri detine indirect 43,4% din titlurile Argus.

SIF Oltenia detine 31,94% din titlurile Argus, Business Capital For Romania-Opportunity are 6,26%, iar SIF Banat-Crisana detine aproape 5% din actiuni.

AGA de joi s-a derulat la un hotel din Constanta, pentru a nu se mai repeta situatia din 16 septembrie, cand la AGA organizata la sediul Argus reprezentantii mai multor investitori, printre care SIF si fondul de investitii, nu au participat la sedinta pentru ca nu au avut acces in incinta fabricii.

Tot in 16 septembrie, omul de afaceri Catalin Chelu a participat la AGA, unde prezenta la vot a fost de 43,4% din actiuni. Participatia este similara cu pachetul de titluri controlat indirect de omul de afaceri. Atunci a fost ales un nou Consiliu de Administratie, format din persoane care in trecut au fost banuite ca actioneaza concertat cu Chelu, fiind de regula actionari sau membri in conducerea unor firme pe care le controla omul de afaceri.

Deciziile AGA au fost contestate de SIF in instanta, insa in cele aproape doua luni cat a trecut de la AGA, Argus a fost controlata de omul de afaceri Catalin Chelu.

In disputa dintre Catalin Chelu si SIF Oltenia pentru controlul Argus a fost solicitata si interventia Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM), careia SIF si alti actionari ai Argus au cerut reconvocarea unei noi AGA cu aceeasi ordine de zi.

Comisia a dispus convocarea unei noi AGA, dar si in acest caz a aparut o situatie neprevazuta, fiind convocate doua adunari pentru 10 noiembrie. O adunare a fost convocata de Dan Voiculescu si Radu Constantin, iar a doua a fost convocata de Consiliul de Administratie numit la 16 septembrie. In aceasta situatie, CNVM a dispus ca este valida convocarea realizata de administratorii inregistrati la Registrul Comertului, respectiv de Dan Voiculescu si Radu Constantin.

Actiunile Argus sunt suspendate de la tranzactionare din 16 septembrie pentru clarificarea situatiei privind conducerea companiei. La acea data titlurile au inchis la un pret de 4,01 lei, in crestere cu 2,56%. La aceasta cotatie, capitalizarea firmei este de 143,4 milioane lei (32,9 milioane euro).

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri