Piata ofertelor publice de actiuni (IPO) a inregistrat o revenire modesta in 2011, iar aproape jumatate din IPO-uri au fost realizate pe Bursa din Polonia, potrivit raportului IPO Watch Europe, realizat de firma de audit si consultanta PricewaterhouseCoopers (PWC).
Romania, prin Bursa de Valori Bucuresti, nici nu a intrat in calcule, in piata locala nemaifiind realizat un IPO inca din noiembrie 2010.

Putin peste 200 de firme si companii au ales sa se listeze anul trecut pe Bursa din Varsovia (WSE), cel mai mare numar de pe continent. Locul al doilea a fost ocupat de piata londoneza, acolo unde s-au realizat 105 IPO-uri.

Click pe imagine pentru o vizualizare mai buna




Londra a urcat insa pe primul loc in topul valorii IPO-urilor din 2011, cu subscrieri in valoare de 14,6 miliarde euro, urmata de bursele din Spania (BME) cu 6 miliarde euro si Varsovia cu 2,2 miliarde euro.

Neluand in calcul IPO-ul Glencore (realizat atat pe Bursa din Londra cat si la Hong Kong), cel mai mare IPO european din 2011 a fost cel al Bankia, o banca spaniola formata din fuziunea altor sapte institutii de creditare. Bankia a reusit sa stranga de la investitori 4,4 miliarde de dolari.

Per total, in Europa s-au facut 430 de IPO-uri anul trecut, jumatate comparativ cu maximul inregistrat in 2007. Valoarea acestora a fost de 26,4 miliarde euro, adica de aproape patru ori mai mult decat in anul de criza 2009, dar cu 67% mai putin fata de suma maxima atinsa cu patru ani in urma.



IPO-urile din SUA au strans o suma aproape identica celei din Europa – 25,5 miliarde euro.

Bursele din China si Bursa din Hong Kong conduc clasamentul global al IPO-urilor, pe acestea desfasurandu-se cumulat 420 de IPO-uri, cu o valoare ce depaseste 57 miliarde euro.

Sursa imagine: freedigitalphotos.net

Sursa grafice: PWC, WSE
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri