Oficialii Bursei din Varsovia (WSE), una dintre cele mai mari piete de capital din Europa Centrala si de Est, spun ca sunt interesati sa atraga companiile pe care statul roman le va lista in perioada urmatoare pe Bursa de la Bucuresti (BVB).
"Ce pot spune este ca intr-adevar suntem interesati de companiile romanesti precum cele venite din procesul de privatizare si suntem interesati de listarea acestora si pe Bursa din Varsovia. Vreau sa subliniez insa ca decizia unei listari secundare le apartine doar acestor companii si ar trebui sa fie luata in eventualitatea in care acele companii considera ca o astfel de miscare ar fi oportuna din punct de vedere al business-ului", a declarat Lidia Adamska (foto), membru in Consiliul de Administratie al Bursei din Varsovia (WSE).

Statul roman este asteptat sa listeze pe Bursa de la Bucuresti in urmatorii ani companii precum Romgaz, Nuclearelectrica, Hidroelectrica sau Tarom. De asemenea, Guvernul urmeaza sa faca oferte publice secundare de actiuni la Transelectrica, Transgaz si Petrom.

"Stim de exemplu ca Fondul Proprietatea vrea sa apeleze la o listare secundara asa ca noi le prezentam oferta noastra, avantajele listarii la Varsovia - precum lichiditatea si posibilitatea de a atrage mai multi investitori - iar ei trebuie sa ia o decizie. In orice caz, pentru BVB nu este o situatie tocmai fericita faptul ca o mare parte din afacerile Bursei sunt concentrate pe o 'perla a coroanei'. Stim cu totii ca din punctul de vedere al riscului afacerii o astfel de concentrare nu este tocmai buna", a mentionat Adamska.

Intrebata daca WSE a luat deja legatura cu o parte din companiile romanesti, sau cu statul roman, in vederea atragerii acestora in Polonia, Lidia Adamska a declarat ca in prezent sunt mentinute "contacte de afaceri" cu partenerii din Romania.

"Nu pot spune care este numarul companiilor cu care avem sau am avut discutii", a declarat oficialul WSE.

De notat insa ca desi Bursa din Varsovia este cunoscuta pentru atragerea unor companii straine in propria piata, la randul lor polonezii nu au nicio companie locala listata intr-o piata din afara propriilor granite.

"Piata poloneza atrage in prezent atat de multa lichiditate incat companiile locale nu sunt interesate sa se listeze pe alta bursa decat cea din Varsovia", a mentionat Lidia Adamska.

La randul sau, Marek Szczygieł, ambasadorul Poloniei la Bucuresti, a declarat ca asteapta sa vada prima listare a unei companii romanesti la Varsovia.

"O astfel de mutare ar reprezenta un pas semnificativ care sa marcheze legatura dintre Bursa de la Bucuresti si Bursa din Varsovia. Sunt convins ca atat Romania cat si Polonia au in continuare un potential ridicat de crestere", a declarat Szczygieł, in cadrul unui seminar organizat joi de catre firma de consultanta si audit Deloitte si Ambasada Poloniei.



Sursa imagine: Bursa din Polonia

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri