Headhunter-ul Radu Furnica, presedintele companiei de executive search Leadership Development Solutions (LDS), a fost desemnat de Consiliul Bursei de Valori Bucuresti pentru a se ocupa de recrutarea viitorului director general, au declarat surse apropiate situatiei.
La selectia firmei de executive search au participat mai multe companii din Romania si din strainatate. Decizia finala a fost luata de Consiliul Bursei, compania condusa de Radu Furnica urmand sa vina cu mai multe propuneri, in saptamanile urmatoare.

Conform acelorasi surse, suma pe care compania de executive search o va incasa este de aproximativ o treime din salariul pe un an al CEO-ului pe care il recruteaza.

Unul din cele mai importante lucruri pe care Consiliul le asteapta de la noul director general este experienta internationala. Leadership Development Solutions are o expunere ridicata si pe plan extern, fiind intr-un parteneriat exclusiv cu Korn Ferry International, cea mai mare firma de executive search din lume.

Imediat dupa validarea noului Consiliu al Bursei, presedintele Lucian Anghel a declarat ca se incearca urgentarea la maximum a procedurii de alegere a unui director general.

Dan Paul, vicepresedintele BVB, declara atunci ca CEO-ul trebuie sa aiba “un IQ mare si sa faca fata cerintelor, sa implementeze masurile cerute”.

Lucian Anghel a mai spus ca sunt foarte multe persoane interesate de pozitia de conducere executiva a Bursei, care si-au manifestat intentia chiar inainte de a fi demarat proiectul de recrutare.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri