Deutsche Boerse va da in judecata Comisia Europeana in incercarea de a anula decizia prin care institutia a blocat fuziunea cu NYSE Euronext, care ar fi fost cea mai mare fuziune a unor burse la nivel mondial, relateaza Financial Times, citat de Mediafax.
Initiativa, rara in cazurile europene de fuziune, vine la cateva saptamani dupa decizia CE, calificata la acel moment de directorul general al Deutsche Boerse, Reto Francioni, drept "o zi neagra pentru Europa".

Actiunea legala, care va fi inaintata la un tribunal din Luxemburg, este cu atat mai neobisnuita cu cat NYSE nu este implicata, lasand compania germana sa se implice singura intr-un proce sposibil de lunga durata.

"Nu am luat o decizie oficiala, daca sa contestam decizia CE, astfel incat nu facem niciun comentariu", potrivit NYSE.

Comisia Europeana isi va apara hotararea in justitie

"A fost o decizie corecta, pentru ca aceasta fuziune, daca ar fi avut loc, ar fi condus aproape la un monopol pe piata mondiala a instrumentelor derivate, ceea ce ar fi afectat mii de companii care folosesc aceste produse", se arata intr-un comunicat al CE.

Autoritatile europene antitrust au blocat propunerea de fuziune, de 9 miliarde de dolari, intrucat entitatea rezultata din combinarea celor doua burse pentru instrumente derivate, Eurex si Liffe, ar fi avut o pozitie dominanta pe piata de profil din Europa.

Deutsche Boerse si NYSE mizau pe crearea "unui campion european" care sa concureze marile burse americane si pietele de instrumente derivate din Asia.

Cele doua companii au considerat ca operatorul rezultat in urma fuziunii ar fi fost concurat puternic de CME Group din SUA, nefiind de acord cu CE ca pietele instrumentelor derivate sunt europene si nu globale, in evaluarea pozitiei pe piata.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri