Bursa de la Bucuresti a crescut cu 0,17%, contrar corectiilor de pe bursele europene, intr-o piata in care majoritatea investitorilor au revenit pe pozitii de asteptare, astfel ca lichiditatea a scazut cu aproape 30%, la 18,5 milioane lei.
Piata de la Bucuresti a deschis ziua in scadere usoara, insa dupa ora 11:15 a revenit pe crestere usoara, desi bursele vest-europene au ramas pe rosu, influentate de temerile investitorilor privind situatia financiara a Spaniei, conform Mediafax.

"Dupa o saptamana de usoare corectii pe volume mai mult decat modeste, pe piata locala saptamana aceasta a inceput intr-o nota optimista pe fondul mentinerii sentimentului pozitiv in pietele dezvoltate, iar aceasta situatie a ajutat si la inchiderea cu succes al ofertei secundare de la Transelectrica. Desi, in continuare volumele sunt mult sub media anului, interesul la cumparare este indreptat catre companiile cu un randament generos al dividendului cat si catre cele care au subperformat piata de la inceputul anului, printre care titlurile bancilor", a declarat pentru Mediafax Liviu Avram, seful departamentului de vanzari al firmei de brokeraj NBG Securities Romania.

La inchiderea pietei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, era in crestere cu 0,21%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 0,59% peste nivelul sedintei precedente.

In acelasi timp, indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), era in scadere cu 0,23%.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, a incheiat ziua in stagnare. Indicele reflecta evolutia primelor 25 de actiuni in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea.

Investitorii au tranzactionat in total actiuni de 18,5 milioane lei (4,2 milioane euro), valoare cu 28% sub rulajul sedintei precedente, de 25,8 milioane lei (5,9 milioane euro).

"Lichiditatea redusa este cauzata de incertitudinile externe care ii fac pe cumparatori sa astepte confirmarea zvonurilor legate de Portugalia, de recesiunea din zona euro. In plus, investitorii asteapta si trecerea adunarilor generale ale actionarilor pentru a se decide ce vor face ulterior. Este o perioada slaba pentru bursa. Lipsa de lichiditate este generata si de structura participantilor la piata locala, care in general sunt speculatori si merg pe principiul «cumpara pe zvon si vinde pe stire». Acum sunt asteptate stirile care sa confirme sau infirme zvonurile sau estimarile", a afirmat directorul general al BT Securities, Rares Nilas.

Aproape 20% din lichiditatea pietei actiunilor a fost asigurata de doua deal-uri cu 0,18% din titlurile Bancii Transilvania, de 3,5 milioane lei. Actiunile au fost cedate la ora 11:43, la un pret de 1,08 lei, similar ultimei cotatii de marti. Pe piata principala, titlurile bancii au crescut cu 0,28%, la 1,083 lei, pe un rulaj de 271.000 de lei.

Actiunile Fondului Proprietatea au fost cele mai lichide din piata principala, cu operatiuni de 4,9 milioane lei, iar cotatia a stagnat la 0,59 lei.

Titlurile Transelectrica (TEL) au scazut cu 0,87%, la 16,01 lei, pe o lichiditate de 607.000 de lei.

Evolutia nu a fost influentata de finalizarea ofertei prin care statul a reusit sa vanda 15% din actiunile companiei. Oferta a fost suprasubscrisa cu aproape 59%, in conditiile in care solicitarile investitorilor mari au depasit cu 45,45% transa alocata, iar volumul de actiuni cerut de micii investitori a fost de 2,8 ori mare decat titlurile scoase la vanzare.

Astfel, statul va incasa 164,7 milioane lei (37,7 milioane euro) pentru pachetul scos la vanzare, in conditiile in care pretul pe transa investitorilor institutionali ar fi de 14,9 lei, iar pentru micii investitori de 15,71 lei, potrivit ultimelor ordine de subscriere din oferta.

Pe piata destinata obligatiunilor au fost realizate patru tranzactii negociate cu titluri de stat scadente in martie 2014, in valoare de 34 milioane lei (7,8 milioane euro).

"Cred ca tranzactiile sunt realizate de investitori institutionali. Este mai degraba o cumpararea efectiva din piata si necesitatea unei tranzactii bursiere din partea clientului respectiv pentru o mai mare «transparenta» a dobanzii obtinute", a mai spus Nilas.

La inchiderea pietei principale de la Bucuresti, bursele vest-europene erau in scadere cu pana la 0,4%, linia fiind preluata si de majoritatea pietelor din Europa Centrala si de Est, care inregistrau corectii de pana la 1,1%. Bursa din Rusia a consemnat cea mai vizibila scadere, de 2,6%.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri