Dupa spusele oficialilor Bursei de Valori Bucuresti, de la momentul inceperii recrutarii noului director general, acesta ar fi trebuit sa fie gasit pana la inceputul lunii iunie. Au trecut doua saptamani de la deadline-ul initial si, in afara de zvonuri si pareri off-the-record, exista doar asigurarea ca procesul este foarte aproape de finalizare.
Radu Furnica, presedintele companiei de executive search Leadership Development Solutions, care s-a ocupat de procesul de recrutare a noului director, a declarat pentru wall-street.ro ca procesul a decurs foarte bine si momentul anuntului oficial se apropie. “Totul a decurs foarte bine, suntem aproape de momentul in care vom anunta. Interviurile finale au avut loc si acum suntem, practic, in stadiul deciziei”, a explicat Furnica, fara a putea da mai multe detalii sau termene concrete.

Conform unor surse apropiate negocierilor, se pare ca procesul de selectie a intrat pe ultima suta de metri. In acest moment, nu se poate inainta un termen concret pentru finalizare, dar “vorbim de cateva saptamani”, au mai spus sursele citate.

Tinand cont de faptul ca procesul este in etapa finala, cea de decizie, este foarte posibil ca oficialii BVB si ai firmei de executive search sa poarte negocieri cu persoanele vizate. Si cum un proces de negociere implica mai multe parti si, deci, destule necunoscute, un termen concret si exact este greu de estimat.

In urma cu o luna au aparut informatii ca lista scurta a fost prezentata Consiliului Bursei, dar stirea nu a fost nici confirmata, nici infirmata de surse oficiale.

De asemenea, la cateva zile, a aparut si o varianta a listei scurte, publicata de un blog. Acelasi blog, Buchareststockexchange.ro, a realizat recent si un sondaj privind “profilul” CEO-ului.

Pana la momentul publicarii acestei stiri, la sondaj au raspuns 41 de persoane. Dintre acestea, 25% au votat pentru “un expat, specialist in piete financiare”, 15% pentru „un roman cu experienta in domeniu” si 7,3% pentru „un fost sef de bursa din regiune”. De asemenea, aproape 32% au ales optiunea „Indiferent cine va fi, are nevoie de o echipa de management puternica”.

Niciunul dintre respondenti nu ar prefera un membru al boardului BVB, in pozitia de CEO.

La jumatatea luni martie, in momentul inceperii procesului de selectie, Radu Furnica declara ca vizeaza comunitatile de romani din mai multe tari, de la Statele Unite ale Americii pana la Paris, cu focus pe Europa.

“Eu am o ambitie personala sa fie roman – nu vad cum CEO-ul Bursei ar putea merge in Botosani sa vanda finantare prin bursa daca nu vorbeste limba romana”, a declarat Radu Furnica.

Viitorul director trebuie sa fie un foarte bun cunoscator al pietei si sa aiba o capacitate de comunicare ireprosabila, sa fie capabil sa comunice eficient cu absolut toti partenerii si participantii. De asemenea, directorul trebuie sa aiba capacitatea de a fi eficace in sensul transformarii deciziilor boardului.

Salariul viitorului CEO va fi decis in functie de mai multe criterii. Pentru un manager strain, oficialii BVB ar fi dispusi sa plateasca pana la 10.000 de euro/luna.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri