Getin Noble Bank, grup financiar polonez cu linii de business in retail banking, private banking, fonduri de investitii, piete financiare, consultanta financiara si imobiliara, leasing si asigurari, a intrat pe piata romaneasca prin intermediul unei sucursale a casei sale de brokeraj Noble Securities la Bucuresti.
In Polonia, Noble Securities este implicata in emisiuni de actiuni, tranzactii cu certificate de emisii CO2 si certificate “verzi” etc.

“Noble Securities se lanseaza in Romania intr-o prima etapa cu platforma Noble Markets, care permite tranzactionarea directa online a aproximativ 200 de instrumente financiare - Contracte pentru Diferenta (CFDs) pe piata forex, marfuri, actiuni international si indici bursieri. Pentru etapele urmatoare, luam in calcul introducerea pe piata romaneasca a altor instrumente financiare, intrarea ca SSIF pe Bursa de Valori Bucuresti“, a precizat Victor Safta (foto), directorul sucursalei din Romania a Noble Securities.

Victor Safta a condus in perioada februarie 2009 - ianuarie 2012 sucursala din Romania a X-Trade Brokers, fiind inlocuit de polonezul Tadeusz Kuropatwinski. "Safta s-a retras din functie pentru a-si pune in aplicare alte proiecte", se arata intr-un comunicat de presa al casei de brokeraj XTB.

Managerul a adaugat ca Noble Securities ofera investitorilor peste 200 de instrumente financiare pe care acestia le pot tranzactiona prin intermediul platformei Noble Markets si intentioneaza sa devina market leader in numai 3 ani. De asemenea, compania estimeaza un volum de tranzactionare mediu de 2.000 de loturi, la o valoare nominala a unui lot de 100.000 de euro.

"In Romania se depun aproximativ 1 milion de euro pe luna in conturi de tranzactionare cu produse derivate, mai precis CFDs, iar piata Forex creste anual cu peste 100%, ceea ce inseamna ca apetitul romanului pentru risc este unul foarte mare", a precizat Victor Safta, cu privire la interesul Noble Securities pentru piata din Romania. Compania va investi in acest sens, anual aproximativ 1 milion de euro in marketing pentru promovare.

Targetul companiei pentru acest an este de 300 de clienti, in contextul in care in piata de Forex sunt activi peste 10.000 de speculatori. Spre comparatie, numarul de investitori la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) este de doua ori mai mic."Forexul este o piata pentru speculatori, nu este destinata investitiilor pe termen lung. De aceea, vom realiza cateva prezentari pentru clienti pentru a nu cadea in aceeasi capcana intinsa de anunturile de pe internet care promit castiguri fabuloase fara risc. Din contra, un produs Forex este extrem de riscant", a spus Safta.

Piata romaneasca de profil are un mare potential, iar <apetitul> pentru tranzactionarea pe pietele financiare abia a fost putin stimulat... Altfel spus, avem destul de munca, dar in maxim 3 ani Noble Securities va fi lider de piata, pe o piata in crestere”, a aratat Victor Safta.

Noble Markets are la baza platforma Meta Trader (4 si 5). Pentru deschiderea unui cont real in platforma Noble Markets, suma minima necesara este de 2.000 lei sau echivalent euro. Conturile demonstrative pot fi deschise oricand de catre cei care doresc sa isi exerseze sau sa-si perfectioneze sistemul de tranzactionare.

Noble Securities este acreditata de organismul de profil din Polonia, precum si de catre Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare din Romania (CNVM). Conform reglementarilor CNVM, fondurile clientilor nu parasesc teritoriul Romaniei si sunt depozitate intr-un cont bancar separat de cele ale companiei. In plus, conform Depozitarului National al Poloniei, clientilor Noble Securities le este garantat un plafon minim de 19.000 euro per client.








Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri