Obisnuiti cu show-ul politic din Romania, brokerii nu sunt impresionati de suspendarea presedintelui si de disputele care au urmat intre reprezentantii partidelor locale. In sedinta de dupa suspendarea din functie a lui Traian Basescu, bursa a crescut per ansamblu cu 1%, in vreme ce SIF-urile au ajuns chiar sa inregistreze a doua cea mai buna evolutie din ultimele patru luni.
“Suspendarea lui Traian Basescu si insolventa Hidroelectrica sunt doua evenimente dramatizate excesiv in prezent. Aceasta schimbare la nivel politic nu reprezinta nimic extraordinar, este un exercitiu democratic. Nu se stia ca avem an electoral in 2012? Nu vad nimic rau daca avem alegeri prezidentiale in acelasi an cu cele parlamentare. Scapam de doua incertitudini in acelasi an dupa care, teoretic, ar trebui sa avem liniste la nivel politic. Ce este rau in asta pentru investitori?”, mentioneaza Mihai Caruntu, seful departamentului de analiza piete de capital din cadrul BCR.

El adauga faptul ca schimbarile care urmau sa aiba loc la nivel politic anul acesta in Romania erau deja incluse in pretul actiunilor, “surpriza” unor alegeri anticipate contand mai putin pentru investitori decat alte evenimente precum evolutia crizei datoriilor din zona euro.

Cum iti investesti banii in plina criza politica? “La fel, doar ca mai astepti cateva saptamani”


Gabriel Necula, seful departamentului de retail Alpha Finance Romania, spune ca in prezent nu si-ar schimba politica de investitii din cauza evenimentelor din Parlament.

„Daca de exemplu as avea 10.000 de lei de investit acum, as face aceleasi lucruri pe care le-as fi facut si inainte de inceperea acestor dispute, cu mentiunea ca poate as astepta cateva zile, o saptamana, pana sa fac un plasament. Nu vad tara data peste cap de aceste evenimente. Daca procedurile privind suspendarea si referendumul vor fi corecte din punct de vedere legal, nu cred ca vom avea reactii negative sau foarte negative pe bursa”, mentioneaza Necula.

Dupa o prima reactie negativa inregistrata saptamana trecuta, cand principalii indici au BVB au scazut cu 3%, Bursa de la Bucuresti s-a stabilizat iar luni a inchis in crestere, chiar daca vineri, dupa inchidere, presedintele Traian Basescu a fost suspendat.

„A fost o reactie de moment, strict emotionala, care s-a dovedit ca nu este de durata. O parte din investitori stau departe de piata, insa deocamdata ce se intampla in Romania nu reprezinta un semnal de pericol care sa indice plecarea unor administratorii de fonduri mutuale sau de pensii - romane sau straine”, a declarat Laurentiu Floroiu, directorul de tranzactionare al EFG Eurobank Securities.

„Din punctul meu de vedere asistam decat la un act democratic. Lumea se sperie de rapiditatea cu care se desfasoara lucrurile, insa daca suntem sinceri cu noi insine si lasam de o parte simpatiile si antipatiile politice, vom ajunge la concluzia ca in buna masura am stat pe loc in ultimii 8 ani. Pe contribuabil nu ar trebui sa il intereseze stanga sau dreapta, ci ar trebui doar sa se intrebe ce s-a realizat in ultimii ani cu banii pe care el i-a platit ca taxe”, a mai adaugat Floroiu.

SIF-urile, mai importante pentru investitori decat suspendarea presedintelui


Interesul, sau mai degraba lipsa interesului investitorilor de pe Bursa pentru evenimentele de pe scena politica a fost evidentiat luni mai ales de evolutia SIF-urilor. Acestea au crescut cu procente cuprinse intre 3 si 6%, dupa ce in weekend a avut loc practic prima rasturnare a conducerii unui SIF de la infiintarea acestora din anii ’90.

„Deocamdata piata reactioneaza doar la evenimente punctuale. Influenta politicului este limitata. Investitorii ar putea decide sa iasa din piata doar in situatia in care aceste tensiuni politice s-ar prelungi excesiv. Personal nu as lua decizia de a vinde acum, mai degraba as astepta o clarificare timp de inca o saptamana sau doua”, a concluzionat Alin Brendea, director operatiuni in cadrul societatii de brokeraj Prime Transaction.

Actiunile SIF Banat Crisana (SIF1) au avut luni una dintre cele mai bune evolutii din piata, urcand cu 5,5%. Evolutia nu reprezinta doar o simpla intamplare, SIF1 fiind, dupa SIF Muntenia, societatea de investitii financiare cu cele mai mari sanse pentru schimbarea conducerii in viitorul apropiat.

Sursa imagine: Freedigitalphoto.net

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri