Bursa de la Bucuresti a continuat sa urmeze linia burselor vest-europene si a scazut cu 0,95%, intr-o piata in care cei mai multi investitori au ramas pe pozitii de asteptare, iar lichiditatea a fost salvata din nou de un deal cu 1,27% din actiunile Fondului Proprietatea (FP), de 94,6 milioane lei, scrie Mediafax.
Piata a fost pe rosu inca din primele minute si, la fel ca in precedentele sedinte, atentia investitorilor a fost axata doar pe cateva actiuni. Punctul minim al indicelui general BET-C a fost atins chiar la inchidere.

"Pare ca trecem printr-o perioada «buy the rumor, sell the fact» (cumpara pe zvon, vinde pe stire - n.r.). S-a cumparat pe anticiparea deciziilor Bancii Centrale Europene, a Fed, privind noi masuri de stimulare a economiei, si a Curtii Constitutionale din Germania (de a acorda unda verde participarii Germaniei la Mecanismul European de Stabilitate Financiara -n.r.). In plus, vineri este scadenta pe futures si lumea nu prea vrea sa riste. Iar la noi cand te uiti la TV si vezi ce se intampla chiar ca nu mai vrei sa-ti asumi vreun risc", a afirmat un broker.

La inchiderea pietei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, era in scadere cu 0,93%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, era cu 0,88% sub ziua precedenta. Indicele BET-XT reflecta evolutia primelor 25 de actiuni romanesti in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea.

Indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor Fondului Proprietatea, a scazut cu 0,43%,
In acelasi timp, indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de actiuni, inclusiv titlurile bancii austriece Erste (EBS), a coborat cu 1%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au dus indicele BET-NG cu 0,92% sub nivelul de miercuri.

Rulajul pietei actiunilor, de 101,2 milioane lei (22,5 milioane euro), a fost cu 4% sub nivelul de miercuri, cand un deal cu 1,27% din titlurile Fondului Proprietatea a propulsat lichiditatea la 105,3 milioane lei (23,4 milioane euro).

La fel ca miercuri, lichiditatea bursei a fost salvata joi de un deal cu 1,27% din actiunile FP, deal-ul asigurand 90% din rulaj. Pachetul de titluri transferat joi este similar celui de miercuri. Deal-ul de miercuri a fost realizat pentru 94,4 milioane lei (aproape 21 milioane euro), iar cel de joi pentru 94,6 milioane lei (aproape 21 milioane euro).

"Lichiditatea (pe piata principala - n.r.) este extrem de redusa, cu exceptia catorva blue chip-uri, respectiv Fondul Proprietatea, OMV Petrom si BRD. Actiunea Fondul Proprietatea continua sa reziste destul de bine in zona 0,54 lei, insa BRD deja se tranzactioneaza sub pragul psihologic de 8 lei", a afirmat brokerul.

Actiunile Fondului Proprietatea si OMV Petrom (SNP) au fost cele mai lichide din piata principala, cu transferuri de cate 1,5 milioane lei. Titlurile Fondului Proprietatea au stagnat la 0,54 lei, iar actiunile au scazut cu 1,1%, la 0,403 lei.

Rulaje de peste 500.000 de lei au mai inregistrat titlurile BRD (804.000 de lei), SIF Oltenia (708.000 de lei) si Banca Transilvania (558.000 de lei).

Bursa de Valori a oprit actiunile Oltchim (OLT) de la tranzactionare la ora 11:59, cu un minut inainte de termenul pana la care OPSPI a primit oferte pentru privatizarea combinatului chimic din Ramnicu-Valcea. Companiile PCC SE, Aisa Invest, Chimcomplex si Dan Diaconescu au depus joi oferte pentru privatizarea combinatului chimic. Licitatia va avea loc vineri, la ora 12:00.

Pe piata Rasdaq, operatiunile au insumat 156.000 de lei, valoare cu 24% sub rulajul de miercuri, de 206.000 de lei.

"Vedeta zilei pare sa fie Albalact, care creste sustinut pe un volum destul de bun, dupa ce miercuri un cumparator agresiv a absorbit intreg volumul din piata in zona pretului de 0,14 lei", a mai spus brokerul.

Actiunile Albalact (ALBZ) au crescut cu 5,18%, la 0,1502 lei, pe un rulaj de 67.000 de lei. Pe segmentul destinat obligatiunilor a fost transferat un pachet de titluri de stat in valoare de 5,3 milioane lei (1,2 milioane euro).

La finalul sedintei de la Bucuresti, bursele vest-europene erau in scadere cu pana la 0,9%, din cauza temerilor investitorilor legate de franarea cresterii economice mondiale.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri