Fondul de investitii Carlson Ventures, inregistrat in Marea Britanie, care detinea prin firma Nachbar Services din Cipru un pachet de 14,02% din actiunile Oltchim Ramnicu Valcea, a transferat titlurile catre o alta firma inregistrata in Cipru, Polyolt Holding Limited.
Transferul celor 48,13 milioane de actiuni Oltchim a fost realizat in urma unei majorari de capital la Polyolt Holding Limited, la care firma Nachbar Services a participat cu aport in natura, relateaza Mediafax.

Combinatul chimic din Ramnicu Valcea este controlat de Ministerul Economiei, care detine 54,8% din actiuni, iar in actionariat se mai regaseste compania PCC SE, inregistrata in Germania, cu un pachet de 18,32% din capital.

Incercarea de privatizare a Oltchim a esuat la inceputul lunii octombrie, intrucat Dan Diaconescu, adjudecatarul pachetului de actiuni detinut de stat, nu a adus dovezi ca detine suma de 45 milioane euro pe care s-a angajat sa o plateasca pentru titluri.

Pana la viitoarea tentativa de privatizare, Guvernul a cerut Comisiei Europene avizul pentru ca la Oltchim sa fie acordat un imprumut pana in 10 milioane euro si asteapta raspunsul executivului comunitar intr-un interval de 30 zile.

Actiunile Oltchim au inchis sesiunea de tranzactionare de marti la un pret de 0,6175 lei, cu 2,92% peste referinta. La aceasta cotatie, capitalizarea combinatului este de 205,92 milioane lei (45 milioane euro).


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri