Consiliul Bursei (BVB) a avizat adoptarea unei noi politici de tarife si comisoane, pe care o va supune deciziei actionarilor societatii. Oficialii Bursei nu au detaliat in ce va consta noua politica de comisioane, insa cel mai probabil aceasta va fi similara celei propuse initial si refuzata de brokerii mici din piata.
“Consiliul Bursei va propune actionarilor BVB o noua politica de tarife si comisioane, care are in vedere stimularea cresterii volumelor de tranzactionare si apropierea BVB de bursele din regiune din punct de vedere al politicii de preturi, asigurand astfel aderarea la cele mai bune practici internationale.”, afirma, intr-un comunicat de presa, Lucian Anghel (foto), presedintele BVB.

In vederea stabilirii noilor tarife, BVB a realizat un studiu cu participantii la piata cu scopul de a evalua, pe termen mediu si lung, efectele ajustarii tarifelor si comisioanelor, astfel incat beneficiile colective sa contrabalanseze eforturile suplimentare pe care le implica aplicarea noii politici asupra unor companii de brokeraj, mentioneaza oficialii Bursei.

"Cu cat volumele de tranzactionare pe piata principala vor fi mai mari, cu atat nivelul comisionului variabil va fi mai atractiv. Astfel, va fi stimulata activitatea bursiera, ceea ce, cumulat cu eforturile brokerilor de atragere de noi investitori romani si straini, va conduce la cresterea dimensiunii pietei locale de capital", se mentioneaza in comunicat.

Asociatia Brokerilor a criticat anterior noua politica de tarifare pe care Bursa de Valori Bucuresti vrea sa o impuna societatilor de intermediere din piata, principalul aspect care a generat nemultumiri fiind introducerea unui plafon minimal pe care participantii trebuie sa il achite. La acel moment, Asociatia i-a recomandat directorului BVB, Victor Cionga, sa nu se implice in conditiile concurentiale dintre participantii la Sistemul de Tranzactionare al Bursei.

BVB inchide comunicatul de presa mentionand ca noile tarife vor fi facute publice si vor deveni efective dupa aprobarea lor in prima Adunare Generala Extraordinara a Actionarilor BVB din anul 2013.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri