Cauzele insolventei Oltchim sunt deciziile manageriale gresite, vanzarile in pierdere, tranzactiile companiei cu firme controlate de conducerea combinatului si remunerarea non-performantei, spun administratorii judiciari ai companiei din Ramnicu-Valcea citati de Mediafax.
"Practic, Oltchim nu a mai apartinut actionarilor sai, ci traderilor, care erau controlati, direct sau indirect, de managementul combinatului", a declarat miercuri intr-o conferinta de presa avocatul Gheorghe Piperea, administrator judiciar al Oltchim, prezentand un raport privind cauzele care au generat insolventa.

Raportul preliminar privind cauzele insolventei Oltchim, prezentat la finele lunii februarie, arata ca achizitia activelor de petrochimie ale Arpechim, necorelarea dintre evolutia salariilor si cea a veniturilor companiei si existenta unor firme care erau si furnizori si clienti ai companiei au fost principalele motive ale situatiei in care se afla combinatul.

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a dat ca exemplu atunci, la prezentarea raportului, patru firme care actionau atat in calitate de clienti cat si de furnizori pentru Oltchim, in care fostul director general al combinatului Constantin Roibu si membri ai familiei acestuia sunt administratori sau actionari.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri