Bursa de la Bucuresti a scazut cu 1,02%, urmand linia impregnata burselor internationale de introducerea unei taxe pe depozitele bancare din Cipru, intr-o piata ceva mai animata doar in prima parte a zilei, scrie Mediafax.
Tarile din zona euro au convenit, sambata, un pachet de imprumuturi externe de 10 miliarde de euro pentru Cipru, insa fondurile sunt conditionate de introducerea unei taxe pe depozitele bancare, prin care guvernul de la Nicosia sa obtina circa 5,8 miliarde de euro.

Stirea a determinat corectii pe pietele financiare, iar linia a fost urmata si de bursa de la Bucuresti, care a scazut cu 1% inca din primele minute. Atentia investitorilor a ramas fixata doar pe cateva actiuni, astfel ca rulaje de peste 50.000 de lei au inregistrat doar o cincime din companiile listate.

"Pentru moment, impactul deciziei din Cipru a fost unul negativ pentru piata locala, insa pe masura ce reactia de moment s-a disipat, investitorii locali au revenit la sentimente mai bune. Chiar daca masurile din Cipru nu afecteza direct intr-o masura puternica pietele financiare globale, ele creeaza premisele unor reactii asemanatoare si pentru alte state, iar acest lucru ii ingrijoreaza si mai tare pe investitori. Decizia referitoare la Cipru arata inca odata situatia precara in care se afla economia europeana", a declarat Mihai Muresian, directorul de tranzactionare al firmei de brokeraj Intercapital Invest.

La inchiderea pietei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, s-a plasat cu 1,23% sub nivelul de vineri, iar indicele BET-NG a consemnat un recul de 1,27%. Indicele BET-NG reflecta evolutia titlurilor companiilor din sectorul energetic.

Indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a scazut cu 0,65%.

In acelasi timp, indicele extins BET-XT s-a pozitionat cu 1,12% sub nivelul de vineri, iar indicele extins BET-BK a coborat cu 1,22%. Indicele BET-XT include cele mai lichide 25 de actiuni romanesti, iar BET-BK reflecta evolutia primelor 25 de titluri in functie de lichiditate, printre care si actiunile bancii austriece Erste (EBS).

"Stirea venita peste weekend (privind taxa pe depozitele bancare in Cipru - n.r.) a detensionat pentru moment piata noastra. Faptul ca preturile actiunilor au stat in zone de maxim pentru o perioada destul de mare de timp, fara a exista perspective de crestere, a creat in piata tensiune, investitorii nemafiind atat de interesati sa intre la cumparare. Dupa acest moment, investitorii pot sa isi restabileasca strategia si, totodata, pot cumpara la preturi mai scazute. Insa, daca stirea din Cipru va determina o reactie negativa mai ampla la nivel global, cu siguranta aceasta va afecta si piata locala. Cel mai probabil, situatia actuala in care evolueaza piata poate fi caracterizata ca o zona de distributie, in care preturile au o volatilitate ridicata", a mai spus brokerul.

Investitorii au tranzactionat in total actiuni de 75 milioane lei (17 milioane euro), valoare de peste doua ori mai mare decat rulajul de vineri, de 34,3 milioane lei (7,8 milioane euro).

Aproape trei sferturi din lichiditatea pietei a fost asigurata de trei deal-uri cu 0,65% din actiunile Fondului Proprietatea, in valoare cumulata de 56 milioane lei (12,7 milioane euro). Pachetele mai mici de actiuni au fost transferate la ora 13:48, pentru 12,4 milioane lei (2,8 milioane euro), iar cea mai mare tranzactie a fost operata la ora 14:18, pentru 43,6 milioane lei (9,8 milioane euro).

Cele trei deal-uri au fost realizate la acelasi pret, respectiv 0,623 lei/actiune, cu 1,19% sub inchidererea de vineri si similar cotatiei din piata principala la acele momente. Titlurile Fondului Proprietatea au incheiat sedinta bursiera de luni in stagnare, la 0,6305 lei. Operatiunile de pe piata principala au cumulat 6,3 milioane lei.

Doua deal-uri au fost realizate si cu actiuni SIF Banat-Crisana (SIF1), pentru 3,3 milioane lei, la un pret cu 0,36% sub nivelul de vineri. Pe piata principala, aceste titluri au scazut cu 0,36%, la 1,37 lei, pe un rulaj de 623.000 de lei.

Pe piata Rasdaq, investitorii au transferat actiuni de 204.000 de lei, valoare cu 35% peste rulajul de vineri, de 151.000 de lei.

La inchiderea pietei principale de la Bucuresti, bursele vest-europene erau in coborare cu pana la 1%, desi la deschidere au scazut cu pana la 2%.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri