Bursa de la Bucuresti s-a decuplat marti de evolutia burselor vest-europene si a incheiat sedinta in crestere cu 0,65%, intr-o piata unde investitorii au continuat sa vizeze doar actiunile catorva companii si unde aproape doua treimi din lichiditate au fost asigurate de deal-uri.
Piata locala a revenit pe crestere usoara inca din primele minute, desi bursele vest-europene au deschis in scadere pentru a treia sedinta consecutiv, inaintea votului din Parlamentul cipriot privind taxa speciala asupra depozitelor bancare.

Dupa prima jumatate de ora de tranzactionare, indicele general al BVB, BET-C, a trecut pe scadere usoara, insa a stat pe rosu doar timp de o ora, pentru ca dupa ora 11:30 a revenit pe crestere. Fluctuatiile au venit, insa, in cadrul unor tranzactii cu volume reduse de actiuni. Astfel, rulaje de peste 50.000 de lei au inregistrat doar actiunile emise de 13 cele 79 de companii listate.

Mihai Iulian Caruntu, seful Departamentului de cercetare piete de capital al BCR, considera ca piata locala va rezista la corectiile de pe bursele externe pana dupa trecerea perioadei la care mai pot fi cumparate actiuni pentru a incasa dividendele pentru anul trecut.

"Preturile celor mai lichide actiuni pot fi socotite foarte atractive din moment ce vorbim de randamente ale dividendului net de peste 5,5% la FP si OMV Petrom, de circa 8% la Transgaz, in timp ce in cazul SIF-urilor observam randamente intre 7% si chiar 20%, cum este cazul la SIF Transilvania. In cazul SIF-urilor, aceste castiguri din dividende nu sunt sustenabile pe termen mediu si lung, iar acest lucru este inca ignorat de investitori, asa cum a fost cazul si in 2012. Totusi, nu excludem corectii substantiale pe termen mediu pentru actiunile acelor SIF-uri care distribuie dividende generoase si care duc astfel la scaderea valorii activelor lor nete", a declarat Caruntu, potrivit Mediafax.

Pe de alta parte, analistul spune ca in cazul companiilor mari, precum OMV Petrom, Fondul Proprietatea, Transgaz sau Transelectrica, nu se asteapta la un an mai slab fata de 2012 si, ca atare, acestea vor putea distribui si in 2014 dividende comparabile cu cele din 2013.
"Acest fapt reprezinta un detaliu important de natura sa sustina preturile actiunilor importante de la BVB pe un orizont investitional de circa un an", a adaugat Caruntu.

La inchiderea pietei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, a fost cu 0,87% peste nivelul de luni, iar indicele BET-NG a fost pe plus cu 0,54%. Indicele BET-NG reflecta evolutia titlurilor companiilor din sectorul energetic.

Ce urmeaza: actiuni "mai vulnerabile"


In acelasi timp, indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a avansat cu 0,28%.
Indicele extins BET-XT a crescut cu 0,75%, iar indicele extins BET-BK a urcat cu 0,45%. Indicele BET-XT include cele mai lichide 25 de actiuni romanesti, iar BET-BK reflecta evolutia primelor 25 de titluri in functie de lichiditate, printre care si actiunile bancii austriece Erste (EBS).

Caruntu considera ca actiunile ar putea fi "mult mai vulnerabile" dupa trecerea datelor de inregistrare pentru dividende.

"Pretul actiunilor va scadea probabil cu mai mult decat nivelul dividendelor pe 2012, lunile mai-iunie putand fi potrivite pentru adoptarea unei pozitii de acumulare de actiuni in scenariul in care Guvernul va convinge FMI sa semneze un nou acord. Modul in care autoritatile vor trata cu FMI la jumatatea acestui an va influenta in mod sensibil pretul actiunilor romanesti incepand cu luna mai, iar in lipsa unui nou acord cu FMI/UE cred ca putem asista la o corectie importanta pe piata locala indiferent de evolutia burselor externe", a afirmat analistul.

El a mentionat ca riscul unor corectii pe bursele externe este mai ridicat avand in vedere ca pietele sunt aproape de maximle istorice atinse in 2007.

"Ca atare pot exista presiuni de scadere mai ales in cazul actiunilor europene sensibile la evolutiile economice si criza de incredere fata de zona euro", a afirmat Caruntu.

Investitori au tranzactionat marti actiuni de 39,4 milioane lei (8,9 milioane euro), valoare aproape la jumatatea rulajului de luni, de 75 milioane lei (17 milioane euro). Rulajul a fost asigurat si marti in principal de deal-uri, la fel ca in sedinta precedenta.

Campionii zilei pe Bursa


Astfel, tranzactiile negociate cu titluri Fondul Proprietatea (17 milioane lei), COMCM (2,6 milioane lei), SIF Moldova (2,5 milioane lei), BVB (1,2 milioane lei), SIF Oltenia (1,5 milioane lei) si OMV Petrom (464.000 de lei) au reprezentat aproape doua treimi din totalul tranzactiilor.
Pe piata principala, titlurile SIF Oltenia au crescut cu 0,13%, la 1,517 lei, pe cel mai ridicat rulaj din ultimele sase luni, de 7,3 milioane lei.
Lichiditatea ridicata a fost determinata de faptul ca marti a fost ultima zi in care investitorii au mai putut cumpara actiuni SIF Oltenia pentru a participa la AGA in care vor fi votate dividendele si ales un nou Consiliu de Administratie.

Actiunile Fondului Proprietatea, care de regula sunt cele mai lichide din piata, au consemnat al doilea rulaj din piata principala, de 1,7 milioane lei, iar pretul a scazut nesemnificativ, cu 0,08%, la 0,63 lei.

In sedinta precedenta, cel mai mare actionar al FP, fondul american de hedging Elliott Associates a cumparat peste 0,5% din actiunile Fondului Proprietatea, pentru 43,6 milioane lei (9,8 milioane euro). Prin aceasta tranzactie, participatia Elliott Associates a urcat la aproape 18%.

Pe piata Rasdaq, investitorii au transferat actiuni de 163.000 de lei, valoare cu 20% sub rulajul de luni, de 204.000 de lei.

La inchiderea pietei principale de la Bucuresti, bursele de la Frankfurt si Paris erau in scadere cu 0,5% si, respectiv, cu 0,8%, iar piata de la Londra era in stagnare.

Presedintele Ciprului, Nicos Anastasiades, si mai multi membri ai legislativului considera ca Parlamentul va respinge probabil legislatia referitoare la taxa pe depozite bancare, o conditie a ajutorului financiar din partea zonei euro. O astfel de decizie ar putea aduce statul in situatia unei incetari a platilor (default) si chiar la parasirea zonei euro.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri