Bursa de la Bucuresti a crescut cu 0,59%, intr-o piata linistita si unde tranzactiile cu actiunile Fondului Proprietatea (FP) si Erste (EBS) au asigurat jumatate din lichiditatea de 20,94 milioane lei (4,7 milioane euro), scrie Mediafax.
Atentia investitorilor a fost axata doar pe cateva actiuni, rulaje de peste 100.000 de lei fiind inregistrate doar de 12 actiuni.

"Investitorii asteapta semnalele pe care le va transmite Fed-ul in ceea ce priveste programul de stimulare a economiei. In cazul in care vom vedea semnale de reducere a sumelor folosite luna de luna sau chiar o posibila incheiere a programului, atunci cred ca vom asista la corectii masive in piata, dar nu de lunga durata. Daca Fed-ul nu va da semne ca vrea sa modifice programul de stimulare, atunci pietele vor reactiona pozitiv pe termen scurt, dar nu cred ca vom vedea o apreciere de o amploare foarte mare. Ar fi foarte important ca indiciile pe care le vor da oficialii americani sa fie clare, dar cred ca acestia vor folosi expresii evazive si se vor feri in a spune ceva concret. Orice incertitudine cred ca va adauga tensiune in piete si va aduce volatilitate accentuata", a declarat seful departamentului de tranzactionare la Alpha Finance, Gabriel Necula.

Sedinta conducerii Rezervei Federale a SUA (Fed) va incepe marti si se va desfasura pe parcursul a doua zile.

La inchiderea pietei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, era in crestere cu 0,53%, iar indicele BET-FI, al titlurilor celor cinci SIF-uri si al actiunilor Fondului Proprietatea, s-a plasat cu 1,09% peste nivelul de vineri.

Indicele extins BET-XT a incheiat ziua in urcare cu 0,53%, iar indicele extins BET-BK a crescut cu 0,1%. Indicele BET-XT reflecta evolutia primelor 25 de actiuni romanesti in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea, iar BET-BK include cele mai lichide 25 de actiuni in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si, Fondul Proprietatea, dar si titlurile bancii austriece Erste (EBS).

Actiunile companiilor din sectorul energetic au plasat indicele BET-NG cu 0,63% peste sedinta precedenta.

Investitorii au tranzactionat in total actiuni de 20,94 milioane lei, mult sub rulajul de vineri, de 64,8 milioane lei (14,4 milioane euro).

Jumatate din lichiditatea pietei a fost asigurata de transferuri cu actiuni Fondul Proprietatea (7,28 milioane lei) si Erste Bank (3,19 milioane lei).
Actiunile Fondului Proprietatea au crescut luni cu 1,89%, la 0,647 lei, iar titlurile Erste au inchis in scadere cu 0,94%, la 105 lei.

Totodata, au fost realizate tranzactii deal cu actiunile Transgaz (2,4 milioane lei) si OMV Petrom (1,81 milioane lei), precum si cateva tranzactii negociate mai mici cu titluri SIF Moldova (878.000 lei) si BRD (233.000 lei).

"In acest moment, cu cateva exceptii, nu mai vedem interes pentru companiile locale, iar aceasta situatie cred ca va persista si in cursul lunilor urmatoare. E posibil sa asistam la o perioada de acumulare, dar pe volume mici si cu o tendinta descrescatoare", a spus Necula.

Actiunile Transgaz (TGN) au consemnat al treilea rulaj din piata pricipala, de 1,15 milioane lei. Titlurile au crescut cu 1,33%, la 191 lei.
Pe piata Rasdaq, investitorii au transferat actiuni de doar 256.000 de lei, mult sub rulajul de vineri, de 40,7 milioane lei (9,1 milioane euro), cand a fost transferat un pachet de 47,2% din actiunile Argus, in valoare cumulata de 40,5 milioane lei (9,1 milioane euro).

La inchiderea pietei principale de la Bucuresti, bursele vest-europene erau in crestere cu pana la 1,8%, iar bursa din Statele Unite a deschis tot in urcare, revenind dupa declinul de saptamana trecuta.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri