Bursa de la Bucuresti a scazut nesemnificativ, cu 0,09%, intr-o piata unde rulajele au continuat sa fie reduse in cazul majoritatii actiunilor, iar lichiditatea a fost salvata de tranzactii cu titlurile BRD, Fondul Proprietatea (FP) si Erste (EBS), informeaza Mediafax.
Rulajele foarte reduse au fost principala caracteristica a lunii iulie pentru piata, lichiditatea bursei fiind salvata in majoritatea cazurilor de deal-uri sau tranzactii mai mari, insa doar cu cateva titluri. Desi cei mai multi investitori nu au intrat la tranzactionare, piata locala a urmat linia burselor externe si a incheiat pe verde 14 din cele 23 de sedinte din aceasta luna.

Astfel, indicele general al BVB, BET-C, a incheiat luna cu 2,5% peste nivelul din luna iunie. Fata de sfarsitul anului trecut, indicele este cu 3,84% mai sus.

Indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, a crescut cu 2,7% in aceasta luna, iar fata de nivelul din 2012, este cu 4,93% mai sus.

Pe de alta parte, indicele BET-FI, al titlurilor celor cinci SIF-uri si al actiunilor Fondului Proprietatea, a scazut cu 1,33% in aceasta luna. Comparativ cu nivelul de la finele anului trecut, BET-FI este cu 5,2% mai jos.

Piata a fost apatica si in ultima sedinta a lunii si nu a reactionat defel la declaratiile reprezentantilor Fondului Monetar International cu privire la noul acord cu Romania si nici la imbunatatirea prognozei de crestere economica a Romaniei de catre FMI, la 2% pentru acest an.

La inchiderea pietei principale, rulaje de peste 20.000 de lei inregistrau actiuni emise de doar 17 din cele 79 de companii listate pe primele trei categorii si la sectiunea titlurilor internationale.

"Momentan, volumele tranzactionate sunt caracteristice lunilor de vara. Atata vreme cat piata locala continua sa aiba o evolutie laterala, cred ca si volumele vor ramane la nivelul actual. Probabil ca saptamanile urmatoare, odata cu publicarea rezultatelor pe al doilea trimestru, vor incepe sa creasca si rulajele", a declarat Alexandru Pasalan, trader la firma de brokeraj NBG Securities Romania.

Lichiditatea a fost salvata si miercuri doar de cateva actiuni. Astfel, peste 80% din rulajul pietei a fost asigurat de tranzactii cu actiunile BRD (9,8 milioane lei, din care trei deal-uri de 8,6 milioane lei), cu titlurile Fondului Proprietatea (6,6 milioane lei, din care doua deal-uri de 3,2 milioane lei) si cu actiunile bancii austriece Erste (5,6 milioane lei).

Investitorii au tranzactionat in total actiuni de 27 milioane lei (6,1 milioane euro), valoare cu 19% peste lichiditatea de marti, de 22,6 milioane lei (5,1 milioane euro).

Cel mai mare pachet de actiuni BRD a fost cedat la ora 15:56, pentru 7,8 milioane lei, si cel mai probabil a reprezentat un schimb de final de luna intre portofoliile unor investitori.

Volumele de tranzactionare au ramas ridicate in cazul actiunilor Erste, aceasta fiind una dintre notele caracteristice titlurilor bancii austriece in aceasta luna, dupa ce Erste a anuntat o majorare de capital de 660 milioane euro.

"Activitatea ridicata pe actiunile Erste nu poate sa ne semnaleze decat prezenta in piata a unei societati de investitii locale. Atata vreme cat exista contraparte, interesul tuturor participantilor este ca tranzactiile sa se efectueze pe piata locala", a afirmat Pasalan.

La inchiderea pietei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, era in crestere cu doar 0,1%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 0,28% sub nivelul de marti.

Indicele BET-FI, care reflecta evolutia actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a incheiat ziua in stagnare.

Totodata, indicele extins BET-XT a fost in imediata apropiere a nivelului de marti, iar indicele extins BET-BK a fost pe plus cu 0,22%.
Indicele BET-XT reflecta evolutia celor mai lichide 25 de actiuni romanesti, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea. BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de actiuni de la BVB, inclusiv SIF-urile si FP, dar si actiunile bancii austriece Erste (EBS).

Pe segmentul destinat obligatiunilor a fost transferat un pachet de titluri de stat, pentru 10,5 milioane lei (2,4 milioane euro).
Pe piata Rasdaq, investitorii au transferat actiuni de 36.000 de lei, fata de 44.000 in sedinta precedenta.

La inchiderea pietei principale de la Bucuresti, bursa de la Frankfurt era in scadere cu 0,2%, piata de la Paris era in stagnare, iar bursa de la Londra era in crestere cu aproape 1%.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri