Directorul general al Trasgaz (TGN), Ion Petru Vaduva, ar putea primi o remuneratie bruta lunara de 10.000 euro si un bonus brut de 60.000 euro pe an, daca realizeaza o serie de obiective de performanta, potrivit proiectului de contract de mandat, care va fi discutat in AGA pe 23 septembrie.
Contractele de mandat ale conducerii companiei vor avea o durata de patru ani, informeaza Mediafax.

Membrii neexecutivi ai Consiliului de Administratie (CA) al Transgaz, inclusiv presedintele Consiliului, vor primi o remuneratie egala cu salariul mediu brut pe ultimele 12 luni in ramura de activitate, iar membrul CA care ocupa si functia de director general va incasa o suma egala cu sase salarii medii brute pe ultimele 12 luni in ramura de activitate.

In situatia in care nu va exista un cuantum maxim legal al remuneratiei fixe, remuneratia fixa bruta va fi de 2.500 euro pe luna pentru presedintele CA si de 2.000 euro pe luna pentru fiecare membru neexecutiv al CA, iar membrul CA care ocupa si pozitia de director general va incasa o suma bruta echivalenta cu 10.000 euro.

In luna aprilie, Adunarea Generala a Actionarilor Transgaz a decis ca indemnizatie fixa lunara bruta a administratorilor, inclusiv a presedintelui Consiliului de Administratie, sa fie in cunatum de 4.037 de lei.

CA al Transgaz este condus de Ion Sterian, administrator al companiei din 2007. Ceilalti administatori sunt avocatul Stefan Radu Cernov, George Bogdan Iliescu (director la BRD Corporate Finance), Ion Petru Vaduva (fost CEO al Tiriac Holdings) si economistul Nicolae Vlad Neacsu, propus de Fondul Proprietatea.

Vaduva detine si functia de director general al Transgaz.

Totodata, contractul de mandat prevede si unele componente variabile. Astfel, daca isi va indeplini integral obiectivele de performanta directorul general va primi in plus 60.000 euro brut pe an, presedintele CA suma de 15.000 euro anual brut, iar ceilalti membri neexecutivi ai CA cate 12.000 euro anual brut.

Astfel, veniturile brute ale directorului general ar putea ajunge la 180.000 de euro pe an.

In contractul de mandat se precizeaza ca administratorii Transgaz vor avea o serie de criterii si obiective standard de performanta, printre care cresterea profitului inainte de dobanzi, taxe, depreciere si amortizare (EBITDA) si reducerea cheltuielilor de exploatare.

Tintele privind EBITDA din contractul de mandat sunt 589 milioane de lei in acest an, 583,7 milioane de lei anul viitor, 619,6 milioane de lei in 2015, 675,5 milioane de lei in 2016 si 713,3 milioane de lei in 2017.

Totodata, cheltuielile de exploatare la 1.000 lei venituri din exploatare ar trebui sa scada de la 737 lei in acest an la 724,5 lei in 2017.

Ministerul Finantelor controleaza 58,5% din capitalul companiei de stat, iar Fondul Proprietatea detine un pachet de14,9% din capitalul Transgaz. Alti actionari cumuleaza 26,5% din titlurile transportatorului de gaze naturale.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri