Bursa a scazut cu 0,71%, intr-o piata unde o parte dintre investitori au inceput sa marcheze din castigurile inregistrate in precedentele sapte sedinte, cand bursa a urcat cu aproape 6% si a atins maximul ultimilor doi ani, sustinuta de intrari noi de bani in piata datorita ofertei Romgaz (SNG).

Piata a fluctuat foarte usor in primele minute, dupa care indicele general al pietei, BET-C, a intrat pe scadere, ramanand pe rosu pana la finalul zilei.
In acelasi timp, indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, a incheiat ziua in scadere cu 0,82%, dupa ce la finalul sedintei precedente a fost la nivelul maxim de dupa 18 august 2008.
La fel ca in sedintele precedente, volumele de tranzactionare au fost ridicate in special pe actiunile de regula lichide, o parte dintre investitori marcand din profituri dupa cresterile importante din precedentele zile.
"Mi se pare normala aceasta efervescenta, pentru ca multi investitori au vandut o parte din portofoliu pentru a face rost de bani cu care sa subscrie la oferta Romgaz, iar acum oamenii vor sa puna la loc actiunile vandute. Corectii vor mai aparea, insa nu cred ca vor fi prea ample. Oricum, piata s-a mutat pe un palier mai sus, unde sper sa reziste si chiar sa se mai mute inca o linie de 5-10% mai sus pana la finalul anului. Cred ca actiunile Romgaz vor face piata mai dinamica si este clar ca volumele de tranzactionare vor creste. Ma astept ca volumul de tranzactionare sa urce cu 30 - 50% pana la finalul anului, iar in cazul indicilor cresterile sa fie de 7-10%. Un astfel de scenariu este normal sa se intample, daca ne corelam cu evolutia pietelor externe, care de sase luni parca nu se mai opresc din crestere", a declarat, potrivit Mediafax, Octavian Dragolea, directorul sucursalei din Bucuresti a firmei de brokeraj IFB Finwest Arad.
Indicele BET-NG, al actiunilor companiilor din sectorul energetic, a incheiat in stagnare, iar titlurile celor cinci SIF-uri si actiunile Fondului Proprietatea au dus indicele BET-FI cu numai 0,06% sub nivelul de miercuri.
Actiunile Fondului Proprietatea au atins in prima parte a zilei un nou maxim istoric, de 0,8165 lei. La finalul sedintei, aceste titluri erau cotate la 0,805 lei, pret cu 0,56% sub inchiderea de miercuri.
Indicele extins BET-XT a incheiat sedinta de joi in scadere cu 0,52%, iar indicele extins BET-BK a coborat nesemnificativ, cu 0,08%.
Indicele BET-XT reflecta evolutia primelor 25 de actiuni romanesti in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea. Indicele BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de actiuni, printre care titlurile bancii austriece Erste (EBS), SIF-urile si Fondul Proprietatea.
Investitorii au tranzactionat in total actiuni de 123 milioane lei (27,7 milioane euro), de 2,5 ori peste rulajul de miercuri, de aproape 50 milioane lei (10,8 milioane euro). Mai mult de 80% din lichiditatea de joi a fost asigurata de transferuri cu actiunile Fondului Proprietatea, de 100 milioane lei, din care un deal de aproape 94 milioane lei.
Rulaje de peste 1 milion de lei au mai inregistrat titlurile OMV Petrom (4,7 milioane lei, inclusiv un deal de 466.000 de lei), BRD (4,6 milioane lei, din care un deal de 2,7 milioane lei), Nuclearelectrica (2,5 milioane lei), Transgaz (2,1 milioane lei, inclusiv un deal de 327.000 de lei), SIF Moldova (1,6 milioane lei, din care un deal de 1,3 milioane lei), SIF Transilvania (1,2 milioane lei) si SIF Oltenia (1,1 milioane lei) si Transelectrica (1,1 milioane lei).
Actiunile OMV Petrom (SNP) au scazut nesemnificativ, cu 0,08%, la 0,478 lei. In precedentele opt sedinte, aceste actiuni au urcat cumulat cu aproape 11%, in asteptarea publicarii rezultatelor financiare inregistrate in primele noua luni.
Profitul net al grupului Petrom a crescut cu 27% in primele noua luni, la 3,666 miliarde lei (831,6 milioane euro), insa vanzarile au scazut cu 5%, la 18,15 miliarde lei (4,117 miliarde euro), potrivit informatiilor financiare transmise de companie, joi, Bursei de Valori Bucuresti (BVB).
Actiunile BRD au scazut cu 4,23%, la 9,05 lei, dupa ce in precedentele sapte zile au urcat cu 7%.
Banca a publicat joi dimineata rezultatele financiare inregistrate in primele noua luni. BRD a consemnat un profit net de 51 milioane lei (11,5 milioane euro), iar venitul net bancar a fost de 2,059 miliarde lei, in scadere cu 5,6% fata de aceeasi perioada a anului trecut, in special din cauza scaderii marjei nete de dobanda (-9,9%), influentata negativ atat de efecte structurale, cat si de efecte de volum. Cheltuielile operationale au scazut cu 5,5%, iar raportul cost/venituri a fost de 46,1% (stabil fata primele noua luni din 2012).
In oferta de rascumparare de la Fondul Proprietatea, investitorii au plasat pana joi 1.140 de ordine prin care au fost puse in vanzare 3,115 miliarde de titluri, oferta fiind suprasubscrisa de 5,2 ori. Volumul de actiuni pentru care au fost plasate ordine de subscriere reprezinta 22,61% din toate titlurile FP.
Brokerii cred ca oferta va fi semnificativ suprasubscrisa si se asteapta ca in ultimele zile ale operatiunii sa fie plasate ordine pentru volume foarte mari de actiuni Fondul Proprietatea.
Fondul vrea sa rascumpere 600 milioane de actiuni, pentru care este dispus sa plateasca 600 milioane lei (135,3 milioane euro). Operatiunea se va incheia joi, 14 noiembrie, iar titlurile vor fi cumparate la pretul de 1 leu/actiune, respectiv cu 19,5% peste cotatia la care actiunile FP au incheiat sedinta de joi, de lei.
Pe piata Rasdaq, investitorii au transferat in total actiuni de 1 milion de lei, nivel foarte apropiat de cel inregistrat in sedinta precedenta.
La inchiderea pietei principale de la Bucuresti, bursele vest-europene erau in crestere cu pana la 1,2%. Pietele au deschis ziua in scadere si au fluctuat usor pe rosu pana in jurul orei 15:00, cand au trecut brusc pe crestere dupa ce Banca Centrala Europeana a redus cu 0,25 puncte de baza rata dobanzii de politica monetara, la un nou minim record de 0,25% pe an.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri