Bursa a scazut nesemnificativ, cu 0,12%, intr-o piata unde investitorii au inceput sa vizeze si alte actiuni, odata intrarea de bani in piata in urma ofertei Romgaz (SNG) si a operatiunii prin care Fondul Proprietatea (FP) a rascumparat 4,35% din actiuni pentru 600 milioane lei, scrie Mediafax.

Piata a fluctuat foarte usor inca din primele minute de tranzactionare, iar atentia investitorilor a fost directionata in principal pe actiunile Fondului Proprietatea, dupa finalizarea ofertei prin care FP a rascumparat 4,35% din propriile titluri.

Pentru pachetul respectiv de actiuni, Fondul a platit 600 milioane lei (134,8 milioane euro), iar rezultatele ofertei au fost inregistrate luni in sistemul BVB inaintea deschiderii sedintei. FP a cumparat actiunile pretul de 1 leu/titlu, cu 25% peste ultima cotatie de vineri, de 0,8 lei/titlu.

Actiunile Fondului Proprietatea au incheiat sedinta de luni in stagnare, la 0,8 lei, pe un rulaj de 21,4 milioane lei (din care un deal de 1,6 milioane lei). Aceste titluri au asigurat aproape 44% din tranzactiile realizate luni, de 48,7 milioane lei (aproape 11 milioane euro). Lichiditatea pietei este cu 27% peste tranzactiile de vineri, de 38,3 milioane lei (8,6 milioane euro).

"In cazul FP, notam mai multe efecte benefice in urmatoarele saptamani. Astfel, remarcam tranzactionarea titlurilor Romgaz la un pret cu aproximativ 49% mai mare fata de evaluarea initiala si scaderea numarului de actiuni FP prin anularea pachetului achizitionat (actiunile rascumparate urmeaza sa fie rascumparate - n.r.). Acestea vor ajusta in sus valoarea unitara a activului net la finalul lunii noiembrie. In plus, Fondul Proprietatea mai poate rascumpara in continuare actiuni, pana la nivelul de 1,1 miliarde de titluri aprobat initial, program care va reporni din 25 noiembrie. In plus, la finalul saptamanii se va desfasura AGA in care se pot aproba reducerea valorii nominale cu 0,05 lei/actiune si distribuirea sumelor catre actionari, precum si demararea unui program suplimentar de rascumparare", a declarat Bogdan Gherghe, analist la casa de brokeraj Tradeville.

Inregistrarea rezultatelor ofertei de cumparare derulata de Fondul Proprietatea a ridicat lichiditatea pietei cu 600 milioane lei (134,8 milioane euro), la 648,7 milioane lei (145,7 milioane euro).

Dupa primele minute de tranzactionare de luni, investitorii au inceput sa se orienteze si spre alte actiuni de regula lichide, insa cele mai ridicate volume de transfer au continuat sa fie inregistrate de titlurile Fondului Proprietatea.

"Ultimele saptamani au marcat mai multe evenimente semnificative pentru cresterea rulajelor. In primul rand, consemnam IPO-ul Romgaz si interesul extraordinar pentru aceasta oferta, fapt ce a determinat ulterior eliberararea unor lichiditati importante, urmat de oferta de rascumparare derulata de Fondul Proprietatea (echivalentul a 600 milioane lei), dar si vanzarea pachetului de actiuni OMV Petrom de catre Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (tranzactie evaluata la 385 milioane lei). Astfel, in primele doua cazuri vorbim despre sume importante eliberate, cel mai probabil o parte dintre ele urmand sa fie folosite pentru descoperirea altor oportunitati. Pe langa acestea, este posibil ca o parte din rulaje sa fie generata de sume nou venite la bursa", a afirmat analistul de la Tradeville.

Indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, a incheiat ziua in crestere cu 0,19%, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, s-a situat cu 0,34% peste nivelul de vineri.

Actiunile Transelectrica (TEL) au consemnat cea mai vizibila crestere din acest indice, de 4,29%, si au ajuns la pretul de 14,58 lei, in cadrul unor tranzactii de 1,1 milioane lei.

Indicele BET-FI, care include actiunile celor cinci SIF-uri si titlurile Fondului Proprietatea, a crescut foarte usor, cu 0,11%.

In acelasi timp, indicele BET-XT a avansat cu 0,12%, iar indicele extins BET-BK a urcat cu 0,43%.

Indicele BET-XT reflecta evolutia celor mai lichide 25 de actiuni romanesti, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea. Indicele BET-BK cuprinde primele 25 de actiuni in functie de lichiditate, printre care titlurile bancii austriece Erste (EBS), SIF-urile si Fondul Proprietatea.

Actiunile OMV Petrom (SNP) au scazut cu 1,09%, la 0,4461 lei, pe al doilea rulaj din piata principala, de 8,1 milioane lei (din care un deal de 890.000 de lei).

"Titlurile OMV Petrom ar putea continua consolidarea actuala atat timp cat o parte din cei care au achizitionat de la BERD vor fi tentati sa isi marcheze un profit speculativ pe termen scurt, pretul actual fiind cu 6% peste cel din tranzactia realizata de BERD. Totusi, am observat ca exista un interes important pentru achizitionarea de titluri OMV Petrom la aceste cotatii, cel mai probabil datorita rezultatelor financiare pozitive din primele noua luni, dar si perspectivelor pe care le are compania", a afirmat Gherghe.

Actiunile OMV Petrom au avansat, vineri, cu 1,12%, revenind dupa ce miercuri si joi au scazut cumulat cu 6,66%, in urma informatiilor ca un investitor vrea sa vanda 0,81% din titlurile companiei.

Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) a anuntat joi seara ca a vandut actiunile pe care le detinea la OMV Petrom, reprezentand 1,6% din totalul titlurilor, pentru care va incasa 385,6 milioane lei (86,6 milioane euro). Pachetul de actiuni vandut este dublu fata de cel scos initial la vanzare. BERD a vandut actiunile la pretul de 0,42 lei, cu 12,09% sub cotatia de marti, dinaintea lansarii plasamentului privat, si cu 6,9% sub ultima cotatie de miercuri a actiunilor OMV Petrom.

Actiunile Romgaz (SNG) au crescut pentru a doua sedinta consecutiv, cu 0,88%, si au ajuns la 34,4 lei, pe un rulaj de 5 milioane lei. Luni a fost realizat primul deal (1,9 milioane lei) cu actiuni Romgaz de la listarea acestor actiuni in sedinta de marti.

"Volumele de actiuni Romgaz tranzactionate s-au redus dupa euforia din primele zile ale debutului, reactia fiind absolut normala. Evolutia viitoare si rulajele urmeaza sa fie influentate de interesul investitorilor", a mai spus analistul de la Tradeville.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri