Bursa de la Bucuresti a inchis in crestere cu 0,42%, iar lichiditatea a fost de doar 11,1 milioane de lei, cele mai tranzactionate fiind actiunile Romgaz (2,48 milioane lei) si SIF Tranilvania (2,3 milioane lei), scrie Mediafax.

Indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, a incheiat ziua in urcare cu 0,38%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au plasat indicele BET-NG cu 0,51% peste nivelul de joi.

In acelasi timp, indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a crescut cu doar 0,24%.

Indicele extins BET-XT a crescut cu 0,35%, iar indicele extins BET-BK s-a situat cu 0,3% sub nivelul de joi.

Indicele BET-XT reflecta evolutia celor mai lichide 25 de actiuni romanesti, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea. Indicele BET-BK cuprinde primele 25 de actiuni in functie de lichiditate, printre care titlurile bancii austriece Erste (EBS), SIF-urile si Fondul Proprietatea.

Investitorii au tranzactionat in total actiuni de 11,1 milioane lei (2,49 milioane euro), cu 44% sub rulajul de joi, de 26,9 milioane lei. Aproape 43% din lichiditatea pietei a fost asigurata de transferuri cu actiunile Romgaz (2,48 milioane lei) si SIF Transilvania (aproape 2,3 milioane lei).

Actiunile Romgaz (SNG) au urcat cu 0,43%, la 34,65 lei. Pe piata de la Londra, certificatele de depozit (GDR) Romgaz au crescut cu 0,66%, la 10,62 dolari (34,99 lei).

Pe piata de la Bucuresti au fost transferate 71.563 de actiuni Romgaz, iar la inchiderea pietei principale de la BVB, pe bursa de la Londra erau rulate 217.816 certificate de depozit Romgaz, de trei ori mai mare decat rulajul de la Bucuresti. Fiecarui certificat de depozit ii corespunde o actiune Romgaz.

La inchiderea pietei principale, transferuri de peste 1 milion de lei mai inregistrau doar actiunile OMV Petrom (1,8 milioane lei).

Actiunile Fondul Proprietatea au fost suspendate vineri de la tranzactionare, pentru derularea AGA.

Printre cele mai importante hotarari adoptate se regasesc prelungirea de principiu a mandatului Franklin Templeton ca administrator al FP cu doi ani, cateva criterii de performanta pe care administratorul Fondului trebuie sa le indeplineasca si un nou program de rascumparare de actiuni. Reducerea capitalului cu 676,9 milioane lei, la 12,861 miliarde lei, si distribuirea banilor catre actionari, prin diminuarea valorii nominale a actiunilor de la 1 leu la 0,95 lei, nu a putut fi discutata intrucat sedinta AGA de vineri nu a intrunit cvorumul necesar, de 50%.

Reducerea capitalului urmeaza sa fie discutata luni intr-o noua AGA, la a doua convocare.

Pe piata Rasdaq, investitorii au tranzactionat actiuni de 706.000 lei, peste lichiditatea de 214.000 de lei in ziua precedenta.

La finalul sesiunii locale, marile piete europene consemnau variatii mixte, iar actiunile de pe Wall Street au inceput tranzactiile de vineri indecis, in urma unor date economice pozitive care au compensat temerile ca Rezerva Federala (Fed) a Statelor Unite ar putea incepe in curand restrangerea masurilor de stimulare a economiei.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri