Compania OMV Petrom, controlata de grupul austriac OMV, a anuntat miercuri ca a facut o descoperire de titei in apele de mica adancime din Marea Neagra, iar productia ar putea incepe in 3-4 ani.

Descoperirea a fost facuta in perimetrul Istria, la o distanta de circa 60 kilometri de tarm si la o adancime de 2,1 kilometri sub fundul marii. Adancimea apei in acea zona este de 50 metri.

"Marea Neagra este o zona foarte importanta pentru OMV Petrom, o zona in care exista in continuare potential pentru noi descoperiri. In prezent, productia din zona de mica adancime a Marii Negre reprezinta circa 18% din productia totala de hidrocarburi a companiei in Romania", a declarat in comunicat Gabriel Selischi, membru al Directoratului OMV Petrom responsabil de Explorare si Productie.

Daca se va dovedi rentabila, productia din noua descoperire ar putea incepe in 3-4 ani, costurie necesare dezvoltarii fiind evaluate la peste 100 milioane de euro, potrivit comunicatului.

Primele estimari rezultate din testele de productie indica o productie potentiala pe sonda de 1.500-2.000 barili echivalent petrol (bep) pe zi. Comparativ, productia medie zilnica de titei a OMV Petrom in Romania a fost in 2013 de 78,4 mii bep/zi.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri