Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a inregistrat in primul semestru din 2014 un profit net de 5,6 mil. lei, cu 33% peste cel din perioada similara de anul trecut, listarea Electrica (EL) fiind principalul motor al cresterii rezultatului net.

Afacerile BVB au urcat cu 47%, de la 8,9 mil. lei in S1 2013, la 13 mil. lei in S1 2014.

“Pe langa intensificarea activitatii de tranzactionare, IPO-ul Electrica in valoare de 1,56 mld. lei (cel mai mare IPO din istoria BVB), plasamentul privat pentru actiunile Romgaz si oferta de preluare a Biofarm au fost principalele tranzactii realizate in perioada de raportare. La un nivel de 45,4 mil. lei/zi, valoarea medie zilnica a tranzactiilor pe piata reglementata de actiuni (exclusiv ofertele publice) din trimestrul al doilea a fost cu 22% peste nivelul inregistrat in trimestrul precedent si cu 43% mai ridicata fata de media anului 2013”, se mentioneaza in raportul Bursei.

Ofertele publice de obligatiuni s-au cifrat la 800 mil. lei, semnificativ peste trimestrele anterioare, avand loc cea de-a doua emisiune derulata de Raiffeisen Bank (500 mil. lei) si prima emisiune de obligatiuni a Garanti Bank, in valoare de 300 mil. lei. In total, ofertele publice au adaugat 2,87 mld. lei la valoarea totala de tranzactionare a BVB pentru trimestrul al doilea al anului.

Profitul operational al primelor 6 luni s-a cifrat la 5,8 mil. lei, in crestere cu 130% fata de perioada similara a anului trecut, in timp ce profitul financiar a coborat cu 63% ca urmare a evolutiei nefavorabile a cursurilor valutare ale euro si dolarului american, a reducerii la zero a dividendelor incasate de la entitatile afiliate si a costurilor aferente investitiilor financiare pe termen lung detinute (obligatiuni de stat in lei si valuta).

Cheltuielile de exploatare au crescut cu 14,4% fata de cifra raportata pentru semestrul 1 2013, pana la 7,32 mil. lei.

Costurile de personal s-au diminuat cu 5,8% pana la 3,41 mil. lei, ca urmare a procesului de reorganizare interna care s-a incheiat anul trecut. Pe de alta parte, cheltuielile cu serviciile prestate de terti au crescut cu 8,8% pana la 3,04 mil. lei, in urma cresterii costurilor cu marketing-ul si promovarea, a cheltuielilor legate de organizarea de evenimente, precum si a sumelor platite ASF si a cheltuielilor administrative.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri