Activitatea de pe bursa s-a mai animat in a doua jumatate a zilei, alimentata de interesul investitorilor pentru transferurile cu actiunile Fondul Proprietatea (FP), insa piata a inchis in scadere usoara, dupa ce in prima parte a zilei s-a aflat in teritoriu pozitiv pe un rulaj foarte redus.

Indicii BET Plus, de referinta, si BET, al celor mai lichide actiuni, au inchis in scadere cu 0,1%, dupa ce la mijlocul zilei se aflau pe plus cu 0,1%, informeaza Mediafax. BET Plus include cele mai lichide 37 de actiuni din piata reglementata BVB, cu exceptia SIF-urilor si a actiunilor companiilor straine.

Schimburile cu actiuni s-au ridicat la 22,5 milioane de lei (5,1 milioane de euro), dupa ce lichiditatea la jumatatea sedintei se situa la 5,4 milioane de lei (1,22 milioane de euro).

Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a trecut incepand de luni la sistemul de decontare a tranzactiilor T+2, de la T+3 in prezent. Astfel, tranzactiile efectuate pe piata de capital din Romania vineri, 3 octombrie, dar si cele de luni, 6 octombrie, vor fi decontate in aceeasi zi, miercuri, 8 octombrie.

Ca urmare a unor modificari tehnice la sistemele de tranzactionare, BVB a sters din sistem dupa inchiderea sedintei de vineri ordinele open (valabile pana la momentul executiei), urmand ca acestea sa poata fi reintroduse incepand de luni.

Participantii la piata au tranzactionat actiuni Fondul Proprietatea in valoare de 12,5 milioane de lei, din care 1,14 milioane de lei printr-un transfer de tip deal, singurul de acest fel pe parcursul zilei. Fondul Proprietatea a inchis in scadere cu 0,3% fata de cotatia de la sfarsitul sedintei de vineri.

Pretul si rulajul actiunilor Fondul Proprietatea au beneficiat in ultimele sedinte de rascumpararile derulate de companie prin al patrulea program de achizitii de titluri proprii, inceput miercuri. Fondul a anuntat, luni, ca a rascumparat in intervalul miercuri-vineri 9,93 milioane de actiuni, in valoare de 9,47 milioane de lei.

Programul de rascumparare poate fi derulat pana in noiembrie 2015 si vizeaza achizitia a maxim 990.855.616 de actiuni proprii, reprezentand 7,97% din capital. Indicele BET FI, format din cele cinci SIF-uri si Fondul Proprietatea, a urcat cu 0,5%, iar BET NG, al sectorului energetic, a avansat cu 0,3%.

Doar doua actiuni din energie au mai trecut de pragul de un milion de lei in privinta rulajului. Astfel, titlurile Electrica (EL) au crescut cu 1,6%, dupa operatiuni totalizand 4,95 milioane de lei, iar cele ale Transelectrica (TEL) au avansat cu 1,9%, in urma unor tranzactii de 1,9 milioane de lei.

Indicele extins BET XT a crescut cu 0,1%, iar BET BK a avansat cu 0,3%.

BET XT reflecta evolutia primelor 25 de actiuni romanesti in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea. Indicele BET BK cuprinde cele mai lichide 25 de actiuni, printre care titlurile bancii austriece Erste (EBS), SIF-urile si Fondul Proprietatea.

In Europa de Vest, principalele actiuni au crescut, sustinute de speculatiile investitorilor ca datele economice mai slabe din zona euro ar putea determina Banca Centrala Europeana sa intervina mai puternic pentru a sprijini economia regiunii. Pe marile burse europene, indicele FTSE 100 (Londra) a urcat cu 0,6%, iar CAC 40 (Paris) a crescut cu 0,1%, in timp ce DAX (frankfurt) a stagnat.

In Europa Centrala, pietele din Praga si Varsovia au crescut cu 0,2%, respectiv 0,3%, iar cea din Budapesta a urcat mai accelerat, cu 0,9%.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri